Mii de şcoli au fost închise vineri în Filipine, cursurile fiind suspendate din cauza temperaturilor excesiv de ridicate în această ţară tropicală, a anunţat Ministerul Educaţiei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Peste 5.000 de şcoli au fost închise în arhipelagul din sud-estul Asiei, afectând peste 3,6 milioane de elevi, potrivit cifrelor oficiale.

Lunile martie, aprilie şi mai sunt de obicei cele mai călduroase şi mai secetoase luni din arhipelag, dar anul acesta condiţiile meteorologice au fost agravate de fenomenul El Niño.

Multe şcoli din Filipine nu au aer condiţionat, iar atunci când căldura este intensă, elevii se sufocă în sălile de clasă supraaglomerate şi slab aerisite.

Ministerul Educaţiei a emis o circulară către directorii de şcoli, oferindu-le opţiunea de a trece la învăţământul la distanţă "în caz de căldură extremă sau în alte circumstanţe excepţionale".

Unele şcoli au redus durata cursurilor pentru a evita cele mai fierbinţi momente ale zilei.

Temperaturile, inclusiv umiditatea, ar urma să atingă vineri nivelul "periculos" de 42 sau 43 de grade în mai multe părţi ale ţării, potrivit serviciului oficial de prognoză meteo.

În capitala Manila, unde era prognozată o temperatură de 40 de grade, locuitorii au fost îndemnaţi să dea dovadă de "prudenţă extremă".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.