Mii de oameni manifestează vineri în Orientul Mijlociu - din Irak până în Iordania şi în Bahrein - în semn de susţinere a palestinienilor, mobilizări care au loc în a şaptea zi a unui război sângeros între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, susţinută de Iran, care are loc în Fâşia Gaza, soldat cu 1.200 de morţi israelieni într-un atac Hamas în Israel şi cu 1.500 de morţi palestinieni în represaliile israeliene, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nu ocupaţiei! Nu Americii!” scandau manifestanţi în Piaţa Tahrir, în centrul Bagdadului.

Adunaţi la apelul liderului şiit Moqtada Sadr - ”în susţinerea Fâşiei Gaza” şi împotriva Israelului -, ei agitau steaguri palestiniene şi iraliene.

Un steag israelian uriaş a fost depus pe jos pentru ca protestatarii să-l calce în picioare, potrivit unui forograf AFP.

După atacul sângeros al Hamas de la 7 octombrie, Israelul a decretat un ”asediu complet” al Fâşiei Gaza - care se află de peste 15 ani sub o blocadă terestră, aeriană şi maritimă.

”REZULTATUL NATURAL AL PRESIUNII SISTEMATICE”

Aproximativ 1.200 de israelieni au fost ucişi în atacul Hamas din weekend, iar peste 1.500 de palestinieni au fost ucişi în riposta israeliană, potrivit autorităţilor locale.

Manifestaţia de la Bagdad ”are ca scop să denunţe ceea ce se întâmplă în Palestina ocupată, baia de sânge şi încălcatrea drepturilor”, a declarat un organizator, Abu Kayan, un membru al mişcării sadriste.

Moqtada Sadr se află în opoziţia politic, însă mişcarea de susţinere a Fâşiei Gaza se bucură de susţinerea explicită a Guvernului irakian.

Executivul de la Bagdad - susţinut de către o majoritate parlamentară a unor partide apropiate Iranului, un aliat al Hamas - consideră că atacul lansat sâmbătă împotriva Israelului de către mişcatrrea islamistă palestiniană este ”rezultatul natural al opresiunii sistematice” căreia îi sunt supuşi palestinienii ”de către autoritatea ocupaţiei sioniste”.

STEAGURI ARSE

La Teheran, manifestanţi agitau steaguri iraniene, palestiniene şi ale Hezbollahului libanez.

Ei purtau banderole pe care se putea citi ”Jos America!” şi ”Jos Israelul!”, a constatat un jurnalist AFP.

Adunări asemănătoare au avut loc şi în alte oraşe din Iran, unde au fost arese steaguri ale Israelului şi Statelor Unite.

Iranul, o ţară a cărei populaţie este majoritar musulmană şiită - dar nearabă - susţine financiar şi militar Hamasul palestinian.

Statul israelian este inamicul lor jurat comun, iar mişcarea palestiniană vrea distrugerea acestuia.

În Iordania, o ţară vecină a Israelului cu care este legată printr-un tratat de pace, peste 10.000 de oameni s-au adunat în centrul Ammanului, în apropiere de Marea Moschee Hussein, la apelul Fraţilor Musulmani iordanieni şi mai multor grupări de stânga şi de tineret.

ARESTARE LA O MOSCHEE LA RIAD

Şi mai remarcabil, la o moschee din Riad, capitala Arabiei Saudite - în care manifestaţiile sunt interzise -, un jurnalist AFP a văzut un poliţist care încătuşa un credincis care a întrerut rugăciunea de vineri şi i-a cerut imamului ”Vorbeşte despre Palestina! Gaza e sub bombe!”.

Imamul i-a răspuns că lăcaşul sacru ”nu este făcut pentru politică”, iar bărbatul a fost arestat.

În Bahrain, un mic regat la Golful Persic, sute de credincioşi au scandat ”Moarte israelului!” şi ”Moarte Americii!” înainte de rugăciunea de vineri, în Moscheea Diraz.

Sute de oameni au participat, după rugăciune, la o manifestaţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.