Ministrul Apărării, Michael Fallon, a declarat joi dimineaţă că Londra nu are de gând să sprijine până la următoarele alegeri parlamentare organizarea unui nou referendum pentru independenţa Scoţiei faţă de Marea Britanie. În acest sens, orice plan pentru organizarea unui referendum de independenţă ar putea să fie blocat până în 2020 de către Londra, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nu, uitaţi de aşa ceva. Am fost extrem de clari că nu există nevoie de un al doilea referendum”, a declarat ministrul Fallon cu privire la posibilitatea organizării unui nou referendum pentru independenţa Scoţiei înainte de ieşirea Marii Britanii din UE.

De asemenea, ministrul britanic a explicat că premierul scoţian ar trebui să respecte rezultatele referendumului din urmă cu doi ani şi jumătate, atunci când 55% dintre alegătorii scoţieni au votat pentru a rămâne în Marea Britanie.

Premierul Nicola Sturgeon a reacţionat, susţinând că ar fi o ”măsură dezastruoasă” dacă Londra ar bloca intenţionat organizarea unui al doilea referendum pentru secesiunea Scoţiei.

Scoţia a cerut la finele anului trecut dreptul să aibă un cuvânt de spus şi să beneficieze de condiţii speciale în negocierile dintre Londra şi Bruxelles cu privire la condiţiile ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Ministrul Brexit-ului din Scoţia, Mike Russell, a declarat, în faţa reprezentanţilor diplomaţiilor europene de la Bruxelles, că ţara sa va accepta un acord de divorţ doar cu condiţia să fie "cât mai conciliant" posibil şi că trebuie să fie luată în considerare şi vocea Edinburgh-ului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.