Statele Unite sunt "pregătite să ghideze lumea", a afirmat preşedintele ales american Joe Biden, prezentând echipa diplomatică şi de securitate naţională a viitoarei sale administraţii, marţi, la Wilmington, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Este o echipă care reflectă faptul că America s-a întors, pregătită să ghideze lumea şi nu să se retragă", a afirmat el, semnalând virajul pe care îl va face în politica americană la nivel internaţional.         

Joe Biden a confirmat că Anthony Blinken va fi şef al diplomaţiei. Biden şi Blinken vor fi pregătiţi "din prima zi" şi este un om care caută oportunităţi. 

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

"Nu putem rezolva singuri problemele lumii, trebuie să cooperăm cu celelalte ţări", a afirmat diplomatul numit de Biden, subliniind nevoia de "cooperare" şi de "parteneriat" cu ţările străine, scrie AFP.  

Potrivit The Guardian, Biden l-a numit pe Alejandro Mayorkas, de origineză cubaneză, - şef al Departamentului Securităţii Interne - prima persoană în această poziţie din SUA.

"Vreau să fiu clar. Nu subestimez nicio secundă dificultăţile în a respecta angajamentele mele îndrăzneţe pentru a combate schimbările climatice. Dar în acelaşi timp, nimeni nu trebuie să subestimeze nicio secundă determinarea mea în a o face", a declarat Biden de la Wilmington, în Delaware, prezentând echipa diplomatică şi de securitate naţională a viitoarei sale administraţii. 

Biden l-a prezentat pe John Kerry emisar prezidenţial pentru climă - "una dintre cele mai mari ameninţări din prezent" - criza climatică. 

Viitorul emisar special american pentru climă John Kerry a solicitat marţi comunităţii internaţionale "mai multă ambiţie" în lupta contra schimbării climatice, o prioritate a preşedintelui ales Joe Biden. 

Doar Acordul de la Paris pentru climă semnat în 2015 "nu este suficient", a afirmat Kerry, solicitând participanţilor la conferinţa COP26 din noiembrie 2021 de la Glasgow să "fie mai ambiţioşi împreună sau vom eşua împreună".                

Preşedintele ales al SUA l-a prezentat pe Avril Haines - director Serviciilor de Informaţii, prima femeie în această funcţie. "Suntem mult mai în siguranţă cu Avril de pază", a spus Joe Biden. 

Alegerea lui Joe Biden pentru postul de ambasador american la Naţiunile Unite este Linda Thomas-Greenfield. "America s-a întors, multilateralismul s-a întors, diplomaţia a revenit", a spus ea. Thomas-Greenfield lucrează în diplomaţie de 35 de ani. 

În viitoarea administraţie, Jake Sullivan va fi consilier pentru securitate naţională.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.