Iranul a anunţat luni că produce de-acum cinci kilograme de uraniu îmbogăţit pe zi - de zece ori mai mult decât în urmă cu două luni, când a încălcat un număr de restricţii impuse programului său nuclear, pe care le-a acceptat prin Acordul de la Viena din 2015, relatează AFP şii Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Acest anunţ a fost făcut la televiziunea de stat de către Ali Akbar Salehi, vicepreşedintele Republicii islamice şi directorul Organizaţiei Iraniene a Energiei Atomice (OIEA).

Salehi a anunţat totodată că Iranul a pus la punct, în ultimele două luni, două noi modele de centrifuge avansate, dintre care una începe să fie testată.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”Asistăm astrăzi la punerea în funcţiune a unei serii de 30 de centrifuge (de tip) IR-6”, a anunţat el, apreciind că acest lucru arată ”capacităţile şi hotărârea” Republicii islamice.

La mai bine de un an după retragerea Stratelor Unite din acordul în dosarul nuclear iranian şi reimpunerea sancţiunilor americane, Iranul a decis să se retragă - în etape - din angajamentele pe care şi-a asumat prin document.

Planul de acţiune global comun (JCPoA, numele oficial al Acordului de a Viena), autorizează doar utilizarea unor centriguge de tip IR-1, de prima generaţie.

Centrigugele de tip IR-6 sunt dispozitive mai perfecţionate, realizate în vederea unei accelerări a îmbogăţirii uraniului - numai în scopuri civile, dă asigurări Teheranul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.