Un videoclip identificat de CNN arată nişte soldaţi ruşi care au împuşcat şi au ucis doi civili ucraineni neînarmaţi în faţa unei reprezentanţe auto, pe 26 martie, înainte de a jefui reprezentanţa. Una dintre victime era proprietarul, a cărui familie a refuzat să i se dea numele, iar cealaltă era Leonid Oleksiovici Pliats, paznicul în vârstă de 68 de ani Soldaţii au venit în spatele civililor şi au deschis focul, iar ambii civili au căzut la pământ. Luptătorii civili au încercat să îl salveze pe Pliats, care şi-a legat un bandaj şi s-a îndreptat spre baraca sa, dar bărbatul a murit într-o baltă de sânge din cauza unei hemoragii, deoarece luptătorii au fost nevoiţi să se retragă. Incidentul este în prezent investigat drept crimă de război, potrivit CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

CNN a obţinut, de pe camerele de supraveghere, o înregistrare video a incidentului, care în prezent este investigat drept  crimă de război de către procurorii ucraineni.

Ambii civili au murit în urma împuşcăturilor, ceea ce contravine aşa-numitelor reguli de război care interzic vizarea civililor. Una dintre victime era proprietarul reprezentanţei de vehicule care a fost jefuită, a cărui familie nu vrea să fie identificată. Cealaltă victimă era Leonid Oleksiovici Pliats, un bărbat în vârstă de 68 de ani care lucra ca paznic.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Fiica lui, Iulia, nu poate să urmărească videoclipul în care se observă cum tatăl ei moare, dar îl păstrează pentru a-l arăta într-o bună zi copiilor ei, ca să nu uite cât de sălbatici au putut fi invadatorii.

”Sunt nişte călăi. Este îngrozitor, deoarece tatăl meu era civil, avea 68 de ani, un om paşnic, neînarmat”, a declarat ea.

Incidentul, care a avut loc pe 26 martie în faţa reprezentanţei auto, nu a reprezentat o luptă între soldaţi sau una între soldaţi şi civili înarmaţi.

Videoclipul a fost realizat cu ajutorul imaginilor surprinse de mai multe camere din jurul proprietăţii. Deşi nu are sunet, imaginile sunt clare. A fost o crimă laşă, cu sânge rece, soldată cu moartea a doi bărbaţi neînarmaţi.

În timp ce proprietarul se apropie cu mâinile ridicate, ei îl opresc şi par să îi perchiziţioneze. Pliats soseşte şi el şi este percheziţionat. Se pare că există o conversaţie între bărbaţi înainte ca soldaţii să se întoarcă şi cei doi civili să plece spre postul lor de pază.

Apoi, cel puţin doi dintre soldaţi vin în spatele civililor şi deschid focul. Ambii civili cad la pământ.

Un procuror cunoscut din Ucraina spune că incidentul este investigat drept o crimă de război.

Pe lângă crimă, videoclipul ilustrează comportamentul neprofesionist al celor cinci soldaţi, identificaţi ca membri ai forţei invadatoare datorită uniformelor lor.

Bărbaţii sunt observaţi în interiorul reprezentanţei în timp ce îşi scot vestele antiglonţ şi controlează sertarele şi birourile. În tot acest timp, Pliats era încă în viaţă.

Videoclipul îl arată în timp ce se străduieştr să se ridice în picioare, îşi leagă în bandaj în jurul coapsei şi se îndreaptă şchiopătând spre postul său.

Înregistrările video îl înfăţişează pe Pliats pe jos în baracă în timp ce ucrainenii ajung la el, îl scot afară, lăsând în urmă o baltă de sânge. A murit în acel loc, în afara barăcii. Un comandant ucrainean a spus că a murit din cauza hemoragiei, deoarece luptătorii civili care au încercat să îl salveze au fost nevoiţi să se retragă, fiindcă nu aveau muniţia necesară pentru a contracara tancurile şi armele ruşilor din zonă.

Fiica lui Plats a cerut ca rămăşiţele tatălui său să fie incinerate, deoarece o înmormântare a fost imposibil de organizat în timpul luptelor. Cenuşa lui încă aşteaptă la morgă şi ea speră că, într-o zi, o va putea îngropa în mormântul mamei sale.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.