Pompieri au luptat împotriva unui incendiu uriaş la o biserică istorică din Manhattan duminică seara, după ce enoriaşi sârbi au sărbătorit Paştele în lăcaş, relatează NBC New York.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Incendiul a izbucnit duminică seara şi a cuprins rapid Catedrala Ortodoxă sârbă Sfântul Sava din cartierul Flatiron, potrivit postului FDNY.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Peste 700 de enoriaşi au participat la slujba de Paşte duminică, însă catedrala era goală când a izbucnit sinistrul.

Un îngrijitor al lăcaşului a observat incendiul în momentul în care a încercat să intre în clădire, însă nu a putut din cauza flăcărilor, potrivit unor oficiali. El a inhalat fum.

Alte cinci persoane, inclusiv pompieri, au fost rănite uşor, potrivit unor oficiali. Trecători îngroziţi priveau cum flăcările ieşeau prin vitralii. Enoriaşii erau devastaţi.

"Era totul pentru mine. Să o văd aşa (...). Am fost aici în urmă cu patru ore, de Paşte", a declarat o enoriaşă, Jovana Djurdjevic, plângând.

Un preot, Djokan Majstorovici, a declarat pentru The Associated Press că se simte ca "într-un coşmar". El încerca să ajungă la faţa locului. Accesul a fost blocat de pompieri.

Porţiuni din acoperiş s-au surpat, iar structura este instabilă şi se poate prăbuşi, au anunţat oficiali.

"Această biserică a fost distrusă de foc", a declarat Daniel Nigro, comandantul Departamentului pentru Pompieri din New York.

Catedrala, cunoscută anterior sub numele de Capela Trinităţii, a fost proiectată în 1850 de către arhitectul Richard M. Upjohn, în stil neogotic.

Capela a fost o Biserică Episcopală timp de mai multe decenii, până în 1915, când zona a devenit mai comercială, iar enoriaşii au decis să se mute.

Biserica Ortodoxă sârbă a cumpărat lăcaşul de la Dioceza Episcopală din New York în 1943.

Biserica, situată pe West 25th Street, în cartierul Flatiron, a fost desemnată un punct de reper al New Yorkului în 1968.

Pompieri au stropit structura cu apă până noaptea târziu.

Ei au avertizat că structura se poate surpa în orice moment.

"Această biserică a adus pe toată lumea împreună, deoarece, deşi există biserici sârbe în New Jersey, aceasta este ca şi cum ar fi singura din New York", a declarat Djurdjevici.

"Este absolut oribil. Absolut oribil. Inima mea este frântă", a adăugat ea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.