Cele şase state fondatoare UE îi cer Marii Britanii să iasă din Uniune “cât mai repede posibil”, pentru a pune capăt incertitudinii şi a-i permite blocului european să se concentreze pe viitorul său, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Spunem împreună că acest proces trebuie să înceapă cât mai repede posibil, pentru a nu sfârşi într-o perioadă prelungită de incertitudine, ci să putem să ne concentrăm pe viitorul Europei şi să lucrăm pentru el”, a declarat ministrul german de externe Frank-Walter Steinmeier, după o reuniune a şefilor diplomaţiei din cele state fondatoare UE.

Miniştrii de externe din cele şase ţări fondatoare ale Uniunii Europene s-au întâlnit sâmbătă la Berlin, pentru a discuta consecinţele deciziei istorice a Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană, în timp ce liderul Parlamentului European îl acuză pe David Cameron că a luat ostatic un continent întreg.

Ministrul german de externe Frank-Walter Steinmeier i-a primit pe omologii săi Jean-Marc Ayrault (Franţa), Bert Koenders (Olanda), Paolo Gentiloni (Italia), Didier Reynders (Belgia) şi Jean Asselborn (Luxemburg) pentru “o discuţie pe teme actuale ale politicii europene”, se arată într-un comunicat al MAE de la Berlin.

Steinmeier şi-a exprimat încă de vineri regretul după votul britanicilor, favorabili în proporţie de 51,9% Brexit, potrivit rezultatelor oficiale. El a vorbit de o “zi tristă pentru Europa şi Marea Britanie”.

Şi cancelarul Angela Merkel, care şi-a exprimat regretul faţă de “lovitura dată Europei” şi “procesului de unificare europeană”, i-a invitat luni la Berlin, pentru o dezbatere, pe preşedintele francez Francois Hollande şi pe şeful Guvernului italian Matteo Renzi. Ea îl va primi separat şi pe preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

După Brexit, “Germania va continua să joace un rol central, chiar şi mai important, în cadrul Uniunii Europene”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, pentru cotidianul Bild.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Citește și...