Cel puţin 12 persoane au murit zdrobite de un copac care a căzut peste ele marţi, în timpul unei sărbători religioase, pe Insula portugheză Madeira, au anunţat autorităţile, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Alte 52 de persoane au fost rănite în acest accident, produs în apropiere de Funchal, capitala insulei, a adăugat un reprezenant al Guvernului regional, Pedro Ramos.

Ramos, însărcinat cu Sănătatea, a precizat că zece dintre cele 12 persoane au murit la faţa locului. Un copil a murit în drum spre un spital, iar o femeie a murit la spital, a declarat el. Oficialul a mai spus că şapte dintre cei 52 de răniţi se află în stare gravă.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Miguel Albuquerque, şeful Guvernului regional, a declarat trei zile de doliu naţional în memoria victimelor.

Premierul portughez Antonio Costa a transmis condoleanţe familiilor şi prietenilor victimelor.

”Transmit condoleanţe pentru victimele accidentului de pe (Insula) Madeira”, a scris el într-un mesaj postat pe Twitter.
”Mă gândesc la familiile şi prietenii” lor, a adăugat premierul portughez.

Costa a anunţat că Guvernul de la Lisabona a contactat autorităţile de pe insulă şi le-a oferit ajutorul. ”Guvernul a furnizat ajutor medical, având în vedere numărul mare de victime”, a spus el.

Presa portugheză a prezentat anterior bilanţuri contradictorii. Potrivit postului public de televiziune RTP, până la 11 persoane au murit, iar alte 35 au fost rănite, Postul de radio TSF a anunţat doi morţi şi zece răniţi.

Copacul a căzut într-un loc în care avea loc o sărbătoare religioasă tradiţională. Această sărbătoare - Nossa Senhora do Monte - este cel mai important eveniment de acest fel de pe insulă. Ea are loc în perioada 14-15 august şi atrage numeroase persoane la o biserică situată la periferia oraşului.

Presa locală scrie că arborele care a căzut este un stejar vechi de 200 de ani.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.