Candidatul socialist la preşedinţia Republicii Moldova, Igor Dodon, ar fi copiat pasaje din teza sa de doctorat de la profesori universitari români, fără a cita sursa în mod corespunzător, ceea ce poate intra sub consecinţa Codului Penal, scrie Deschide.md.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reporterii portalului de ştiri au studiat lucrarea de doctorat a preşedintelui PSRM şi au constatat, folosind programe specializate, că aceasta conţine mai multe pasaje şi fragmente preluate din cel puţin alte două lucrări ale unor autori români. Este vorba despre „Bursa", de Ioan Popa (1993), şi „Tranzacţii bursiere", de Mihaela Gradu (1997).

Igor Dodon a trecut cele două publicaţii în bibliografia finală a tezei sale de doctorat, dar nu a menţionat în teza sa faptul că a preluat un pasaj, prin trimitere regulamentară la subsol, unde să indice sursa. El a încălcat astfel regulile de citare valabile în 2002, când şi-a susţinut teza.

Potrivit Deschide.md, acest caz s-ar putea încadra în limitele articolului 185, alineatul 1 din Codul Penal al Republicii Moldova, ce se referă la „încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe, dacă este în proporţii mari, săvârşită prin însuşirea paternităţii ori constrângerea la co-paternitate".

Preşedintele PSRM nu a comentat acuzaţiile.

În CV-ul său de pe site-ul Parlamentului de la Chişinău, Igor Dodon scrie, la capitolul „Activitate ştiinţifică", că în anii 1997 şi 1998 a absolvit două facultăţi. De asemenea, el menţionează că, în 2002, a obţinut titlul de doctor în ştiinţe economice, absolvind Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM), Catedra Bănci şi Burse de Valori.

Potrivit unui articol din ziarul Timpul (ediţia din 19 mai 2009), Dodon nu ar fi susţinut teza de doctorat la ASEM. „Responsabili de la aceasta instituţie spun că Dodon a recurs la grave încălcări, din care cauza ASEM nu l-a acceptat. În cele din urmă, viitorul ministru şi-­a susţinut lucrarea la UTM, în 2002", scriu autorii articolului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.