Persoanele nevaccinate din Austria ar putea fi nevoite să respecte restricţii de lockdown dacă numărul cazurilor de infectare cu coronavirus va continua să crească, a anunţat cancelarul Alexander Schallenberg, potrivit AP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Anunţul a venit după ce vineri seară Schallenberg a avut o reuniune cu liderii regionali ai Austriei cu privire la măsurile care trebuie luate.

“Pandemia încă nu este în urmă. Suntem pe punctul să dăm peste o pandemie a nevaccinaţilor”, a spus cancelarul.

El a precizat că dacă numărul pacienţilor cu covid-19 de la terapie intensivă ajunge la 500 - sau la 25 la sută din capacitatea totală a secţiilor de terapie intensivă – accesul în restaurante şi hoteluri va fi limitat, urmând că poată intra doar cei vaccinaţi sau care au trecut prin boală.

Dacă numărul pacienţilor de la terapie intensivă va ajunge la 600 – o treime din capacitatea totală – guvernul va impune restricţii dure pentru cei nevaccinaţi, acestora urmând să li se permită să iasă din locuinţe doar din anumite motive.

În prezent, numărul pacienţilor de la terapie intensivă în Austria este 220.

Săptămâna trecută, Austria a înregistrat 20.408 noi cazuri de infectare cu covid-19, ceea ce face ca media pe şapte zile să fie de 225,5 cazuri la 100.000 de locuitori. O săptămână mai devreme, media era de 152,5 cazuri la 100.000 de locuritori.

Deşi guvernul austriac i-a încurajat pe cetăţeni să se vaccineze, în ultimele luni s-a încetinit ritmul vaccinării. Aproximativ 65,4 la sută din populaţie a primit o doză de vaccin. 62,2 la sută sunt imunizaţi cu schemă completă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.