Propunerea de buget pentru perioada 2021-2027, prezentată miercuri de Comisia Europeană în Parlamentul European, condiţionează finanţarea europeană de respectarea statului de drept. Practic, Uniunea va putea să suspende, să reducă sau să restricţioneze accesul la finanţare în mod proporţional cu natura, gravitatea şi amploarea deficienţelor care afectează statul de drept.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Respectarea statului de drept reprezintă o condiţie prealabilă esenţială pentru buna gestiune financiară şi pentru eficacitatea finanţării din partea UE. Comisia propune, prin urmare, un nou mecanism care să protejeze bugetul UE de riscurile financiare legate de deficienţele generalizate care afectează statul de drept în statele membre”, se arată într-un comunicat al CE.

Practic, cu ajutorul noilor instrumente propuse, Uniunea va putea să suspende, să reducă sau să restricţioneze accesul la finanţarea din partea UE în mod proporţional cu natura, gravitatea şi amploarea deficienţelor care afectează statul de drept. O astfel de decizie ar urma să fie propusă de Comisie şi adoptată de Consiliu prin vot cu majoritate calificată inversă.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Comisia Europeană a propus, miercuri, bugetul pentru perioada 2021-2027, care este ”un răspuns onest la realitatea actuală, în care se aşteaptă ca Europa să joace un rol mai important în asigurarea securităţii şi a stabilităţii într-o lume instabilă, într-un moment în care Brexit va lăsa un gol considerabil în bugetul nostru”.

Propunerea Comisiei răspunde acestei duble provocări prin reduceri de cheltuieli şi prin noi resurse în egală măsură.

"Această zi este un moment important pentru Uniunea noastră. Noul buget reprezintă o oportunitate de a ne modela viitorul ca o Uniune nouă şi ambiţioasă, formată din 27 de state membre unite prin solidaritate. Prin propunerea de astăzi, am prezentat un plan pragmatic care arată cum să obţinem mai multe rezultate cu mai puţine resurse. Ţinând cont de contextul economic favorabil, avem un timp de respiro, ceea ce nu ne scuteşte însă de faptul că trebuie să facem economii în anumite domenii. Vom asigura buna gestiune financiară prin introducerea primului mecanism privind statul de drept. Aceasta înseamnă să acţionăm responsabil când este vorba de banii contribuabililor noştri. Mingea este acum în terenul Parlamentului şi al Consiliului. Cred cu tărie că ar trebui să ne propunem să ajungem la un acord înainte de alegerile pentru Parlamentul European de anul viitor”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker.


viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.