Autorităţile germane au cerut ajutor poliţiştilor austrieci după atacul de la Munchen, scrie tabloidul Bild, în timp ce ministrul ceh de Interne a anunţat că măsurile de securitate la graniţa dintre Cehia şi Germania vor fi sporite, relatează ITV.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Bild, poliţişti austrieci sunt aduşi la Munchen, aflat la numai 72 de kilometri distanţă de graniţă.

Ministrul ceh de Interne, Milan Chovanec, a explicat că o sporire a numărului de patrule la graniţa dintre Germania şi Cehia, care are 800 de kilometri lungime, va permite oprirea atacatorilor, dacă aceştia vor încerca să fugă.

Poliţia din Munchen caută trei atacatori înarmaţi, după atacul de la centrul comercial Olympia, a declarat un purtător de cuvânt pentru DPA.

În urma atacului, şase persoane au fost ucise. Poliţia îndeamnă locuitorii şi turiştii să rămână în case, să se adăpostească în clădiri şi să evite locurile publice, inclusiv autostrăzile. Cluburile din oraş vor fi închise vineri noapte.

Primăria a trimis alerte pe smartphone prin care le cere locuitorilor să rămână înăuntru.

Atacul - al doilea comis în Germania săptămâna aceasta - a avut loc imediat după ora locală 18.00 (19.00, ora României) la mallul Olympia-Einkaufszentrum, situat în partea de nord al oraşului Munchen. Acesta a fost evacuat.

Compania feroviară Deutsche Bahn a oprit traficul feroviar către gara din Munchen, care a fost evacuată, iar operatorul transportului din oraş, MVG, a oprit toate mijloacele de transport în comun - metrouri, autobuze şi trolee - pentru ca poliţia să poată prindă atacatorul sau atacatorii.

Susţinătorii grupării teroriste Stat Islamic au sărbătorit pe reţelele de socializare atac. Pe de altă parte, martori au sugerat că atacatorii ar fi vorbit germana fără accent şi ar fi insultat imigranţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.