Un scandal în trafic a avut loc, luni, pe un bulevardul din municipiul Constanţa, între doi şoferi, iar unul l-a ameninţat pe celălalt cu un cuţit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: ”Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, între cei doi bărbaţi, de 36 de ani, respectiv 41 de ani, ar fi avut loc o şicanare în trafic, pe fondul unui conflict mai vechi, pe bulevardul Mamaia, în Mamaia Sat. Cele două autoturisme ar fi intrat în coliziune, moment în care şoferii ar fi oprit vehiculele, iar bărbatul de 41 de ani ar fi coborât de la volan, ameninţându-l pe celălalt cu un obiect tăietor-înţepător”, a transmis IPJ Constanţa. 

Ulterior, ambii conducători auto şi-ar fi continuat deplasarea către municipiul Constanţa, apelând numărul de urgenţă 112.
 
”Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa – Secţia 2 Poliţie s-au deplasat către bulevardul Aurel Vlaicu, unde au interceptat cele două autoturisme. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, şi cu aparatul din dotare, în cazul bărbatului de 41 de ani reieşind indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive. Menţionăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise”, a mai transmis sursa citată. 
 
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi linşitii publice, ameninţare şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe. 

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”La data de 29 aprilie, în jurul orei 16.00, poliţişti din cadrul Politiei Municipiului Costanta - Sectia 2 Politie au fost sesizaţi cu privire la faptul că doi bărbaţi s-ar fi şicanat în trafic, pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanţa, iar unul dintre ei l-ar fi ameninţat pe celălalt cu un obiect tăietor-înţepător”, au transmis reprezentanţii IPJ Constanţa.

Ei au precizat că la faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa – Secţia 2 Poliţie, care au identificat şi au oprit în trafic autoturismele conduse de cei doi bărbaţi.

Aceştia se află acum în custodia poliţiei.

Cercetările au fost preluate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.