Un microbuz şi un autoturism s-au ciocnit, miercuri seară, pe DN 1A, în judeţul Dâmboviţa, fiind activat Planul roşu de intervenţie. Potrivit IGSU, sunt 11 persoane rănite, toate fiind transportate la spitale din Bucureşti, conştiente.
UPDATE - Potrivit IGSU, în urma accidentului rutier, 11 persoane au fost rănite, iar după evaluarea medicală efectuată la faţa locului, acestea au fost transportate la 3 unităţi spitaliceşti din Bucureşti.
Astfel, 5 au fost preluate de ambulante SAJ, 4 de către ambulanţe SMURD, o persoană a fost preluată de Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă (UTIM) şi o persoană preluată de elicopterul SMURD.
12 iunie - Maratonul Energiei. Parteneri: ACUE, Hidroelectrica
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Imobiliare.ro, Nordis, Meta Estate
Toate persoanele sunt conştiente, a precizat IGSU.
UPDATE - "La sosirea echipajelor de intervenţie au fost identificate 12 persoane rănite, conştiente, dintre care una rămasă blocată în microbuz", a anunţat ISU Dâmboviţa.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit Poliţiei Judeţene Dâmboviţa, accidentul s-a produs pe DN 1A, la Cocani, iar din primele date reiese că un microbuz şi un autoturism s-au ciocnit şi că ar fi rănite 9 persoane.
Pentru optimizarea acţiunilor de răspuns a fost activat Planul Roşu de intervenţie la nivelul judeţului Dâmboviţa, a anunţat ISU.
Circulaţia este blocată.
Poliţiştii fac cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.