Un bărbat din Bucureşti a fost ridicat, luni seară, de agenţii Brigăzii Rutiere după ce a lovit cu maşina trei autoturisme parcate pe strada Sălaj, iar după ce a fost prins s-a descoperit că are o alcoolemie de 0,95 miligrame de alcool pur pe litru de aer expirat, dublu faţă de limita de la care se declanşează cercetarea penală.
Poliţiştii de la Brigada Rutieră spun că, din relatările martorilor, şoferul a făcut un viraj la stânga, însă a pierdut controlul volanului şi a acroşat trei maşini care erau parcate.
Imediat după tamponare, şoferul, un bărbat de 40 de ani, a încercat să părăsească locul accidentului, însă a fost prins la scurt timp de un echipaj al poliţiei. În momentul în care a fost testat cu aparatul etilotest s-a constatat că alcoolemia sa era de 0,95 miligrame la litrul de aer expirat, în condiţiile în care de la 0,4 mg/l se deschide dosar de cercetare penală.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
După ce i s-a făcut alcoolemia, poliţiştii au constat că şoferul nu are permis de conducere.
El a fost dus la Institutul de Medicină Legală, unde i se va recolta o probă pentru verificarea alcoolului din sânge, în funcţie de rezultate urmând să se decidă dacă se va solicita vreo măsură preventivă precum controlul judiciar, arestul sau arestul la domiciliu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.