Poliţiştii locali din Timişoara au depistat 15 migranţi, între care şase copii, care se adăposteau lângă un pasaj din oraş la care se fac lucrări de modernizare. Până în prezent, peste două sute de migranţi au fost descoperiţi în diferite locuri din oraş de către poliţiştii locali.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă, de marţi, al Poliţiei Locale Timişoara, poliţiştii locali aflaţi în patrulare au depistat, pe strada Circumvalaţiunii, în zona pasajului Jiul, aflat în lucrări de modernizare, un număr de 15 migranţi.

”Este vorba despre nouă adulţi şi şase minori, aceştia din urmă cu vârste cuprinse între 2 şi 8 ani, toţi din Irak. Unul singur dintre ei a putut comunica datele celor depistaţi, fiind vorbitor de limba engleză şi declarând că ar fi venit din Serbia în România. Cum nu aveau documente asupra lor, poliţiştii locali i-au predat poliţiştilor de la Secţia 4 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei”, se arată în comunicat.

Evenimente

13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast, Evergent Investment
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Imobiliare.ro, Nordis, Meta Estate, Genesis Property

Numărul migranţilor depistaţi numai de poliţiştii locali pe străzile oraşului adăpostindu-se în parcuri, sub poduri, pe malul râului Bega ori în clădiri degradate a trecut de 200 până în prezent.

Acestora li se mai adaugă alte câteva sute de migranţi, depistaţi de IPJ Timiş, în municipiu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.