O fetiţă în vârstă de trei ani a murit, vineri după-amiază, în urma unui accident rutier produs pe un drum din judeţul Satu Mare. Doi adulţi aflaţi în autoturismul în care se afla micuţa au fost răniţi, fiind duşi la spital cu multiple traumatisme. Primele date arată că în accident au fost implicate trei autoturisme, iar maşina în care se aflau victimele a fost lovită de un autoturism care a intrat pe contrasens.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Accidentul a avut loc vineri dupăa-miază, pe raza localităţii Ciuperceni din judeţul Satu Mare.

”Ajunşi la faţa locului poliţiştii rutieri au constatat faptul că un conducător auto, de 49 de ani,  aflat la volanul unui autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din sens opus, condus de o tânără, de 20 ani. De asemenea, un bărbat, de 31 ani, în timp ce efectua manevra de evitare a impactului cu cele două autoturisme, a intrat în şanţul de pe marginea drumului naţional”; informează Poliţia Judeţeană Satu Mare.

Evenimente

12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Meta Estate

Zece salvatori de la  Detaşamentul de Pompieri Satu Mare cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare grea şi o ambulanţă SMURD B2, precum şi trei ambulanţe au intervenit la locul evenimentului. Pentru o fetiţă de trei ani, aflată în autoturismul condus de tânăra de 20 de ani, nu s-a mai putut face nimic.

”Ajunşi la locul intervenţiei, pompierii militari au identificat 5 persoane implicate dintre care un minor cu vârsta de aproximativ 3 ani, care se afla în stop cardio-respirator. Echipajele medicale prezente au acţionat cu celeritate pentru  aplicarea manevrelor de resuscitare şi acordarea îngrijirilor medicale. În ciuda eforturilor depuse de către personalul medical specializat, a fost declarat decesul minorului”, informează ISU Satu Mare.

Două femei aflate în autoturismul în care se afla şi copila au fost transportate, conştiente, cu politraumatisme la Unitatea de Primiri Urgenţe din Satu Mare.

Toţi şoferii implicaţi în accident au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În urma accidentului, poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările producerii acestuia, ancheta având loc în cadrul unui dosar penal care vizează infracţiuni de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.