Salvamontiştii au reuşit să localizeze, până marţi seară, doi dintre cei turişti daţi dispăruţi în Munţii Făgăraş, care, cel mai probabi, sunt decedaţi, urmând să decidă cum vor acţiona în cursul zilei de miercuri pentru a reuşi recuparea trupurilor neînsufleţite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Preşedintele Salvamont România, Sabin Cornoiu, a declarat pentru News.ro că cele două persoane, care sunt decedate, au fost reperate din elicopter, iar salvamontiştii analizează posibilităţile de intervenţie în zona respectivă.

“Au fost reperaţi din elicopter. Mâine sunt pregătite două echipe de salvatori să intervină. Dacă vremea le permite vor face un survol să văd exact despre ce e vorba. Elicopterul o să-i lase la o distanţă locul respectiv, unde nu este pericol să pornească o avalanşă din cauza curenţilor de la elicopter. Apoi, salvatorii vor coborî la ei. Cei doi sunt pe două văi diferite, relativ apropiaţi, dar în zone diferite. Pe unul o să încerce să-l ridice în creastă şi de acolo să-l preia elicopterul, iar pe al doilea să-l coboare unde este plat şi lipsă de zăpadă şi să-l preia de acolo”, a afirmat Sabin Cornoiu.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

El a mai spus că salvatorii speră ca şi cel de-al treilea turist dispărut în munţi să fie legat în coardă de unul dintre cei doi deja reperaţi şi să nu fi fost observat în urma survolului de marţi.

Preşedintele Salvamont România a mai precizat că unul dintre cei trei turişti era o persoană care avea o experienţă foarte mare pe munte.

Cei trei turişti căutaţi sunt din Iaşi, doi având 60 de ani, iar al treilea fiind minor, de 17 ani. Autoturismul acestora a fost găsit parcat în curtea unei mănăstiri din satul braşovean Breaza, unde s-ar fi aflat încă din 30 martie, conform localnicilor.

Dispariţia celor trei turişti a fost raportată în urmă cu o săptămână, însă căutările au început în urmă cu trei zile, cu elicopterul, pentru că familia nu se arătase îngrijorată.

”Iniţial, dispariţia a fost anunţată de nişte prieteni ai turiştilor, însă când am luat legătura cu membrii familiei, aceştia ne-au spus să fim liniştiţi, că cei trei obişnuiesc să plece şi să nu dea semne câteva zile. Ulterior, în urmă cu trei zile, familia a revenit şi ne-a solicitat sprijn”, declara şeful Salvamont România.

În ultimele zile, în Munţii Făgăraş au avut loc mai multe avalanşe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.