Peste 22.000 de jucării şi produse pentru copii, în valoare de peste 4,6 milioane de lei, au fost confiscate de poliţişti, după acţiuni vizând protejarea drepturilor de proprietate intelectuală. În urma acestora, au fost aplicate peste 300 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 1,1 milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Întrucât în perioada sărbătorilor de iarnă se înregistrează o creştere a comerţului cu produse pentru copii, Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice a intensificat activităţile la nivel naţional de prevenire şi combatere a ilegalităţilor din domeniul comercializării de produse contrafăcute, în special jucării şi produse pentru copii contrafăcute, arată Poliţia Română.

Astfel, acţiunile din perioada 2-6 decembrie au vizat în special jucăriile şi produsele pentru copii care nu prezintă marcajul CE în conformitate cu legislaţia în vigoare în Uniunea Europeană, jucăriile alimentate electric care pot prezenta riscuri de arsuri şi de explozie, precum şi jucăriile considerate periculoase care au muchii tăioase sau piese uşor detaşabile cu risc ridicat de ingerare de către copii sau de sufocare.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

În perioada menţionată, structurile specializate în investigarea criminalităţii economice au desfăşurat 179 de acţiuni punctuale de verificare, fiind controlate 824 de obiective (540 de agenţi economici, 70 de complexuri comerciale, 75 de autovehicule şi 139 de persoane fizice).

În urma verificărilor, au fost constatate 269 de infracţiuni, dintre care 242 prevăzute de Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, 3 prevăzute de Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, 7 infracţiuni de evaziune fiscală şi 17 infracţiuni de altă natură, fiind constituite 195 de dosare penale, dintre care 160 în domeniul comerţului cu jucării.

De asemenea, au fost aplicate 332 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.142.580 de lei.

Totodată, au fost indisponibilizate sau confiscate bunuri în valoare totală de 4.621.826 lei, respectiv 22.793 de jucării şi produse pentru copii, 2.695 de articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru copii, 2.825 de produse cosmetice, 238 de produse alimentare şi 3.355 de produse textile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.