Incendiul care a cuprins ieri o casă şi o pensiune din Moieciu de Sus a fost stins de pompieri, după aproape 12 ore. Focul s-a extins pe o suprafaţă de 600 de metri pătraţi la fiecare dintre imobile, iar cauza incendiului este în curs de stabilire.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Intervenţia pompierilor la Moieciu de Sus a fost dificilă din cauza vântului foarte puternic. Şapte autospeciale au intervenit la faţa locului, iar operaţiunea a durat mai bine de 12 ore.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Ciprian Sfreja, a ars o suprafaţă de 600 de metri pătraţi la fiecare dintre cele două imobile. La casa de la care a pornit incendiul au ars acoperişul şi mandarda şi a fost afectat parterul. La pensiune au fost distruse acoperişul şi mansarda, fiind degradat şi parterul. Potrivit aceleaşi surse, cauza incendiului este în curs de stabilire.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
”Intervenţia a fost dificilă din cauza lipsei hidrantilor din zona, am fost nevoiti sa ne alimentam dintr-un pârâu cu ajutorul motopompelor. A fost dificil si din cauza temperaturii scazute inregistrate pe timpul desfasurarii interventiei”, a precizat Sfreja. 

Cinci persoane au făcut atac de panică şi au avut nevoie de îngrijiri medicale. Două dintre ele au ajuns la spital. Este vorba despre un bărbat de 78 de ani, proprietarul casei, care a şi leşinat. Bărbatul avea probleme cardiace. O femeie însărcinată în patru luni a acuzat dureri abdominale şi a fost dusă şi ea la spital.

Potrivit medicilor, pacienţii sunt în afara oricărui pericol.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.