Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) anunţă că, la această oră, a început să ningă uşor în judeţele Braşov, Dâmboviţa şi Vâlcea, iar pe autostrăzile A1 şi A2 acţionează utilajele de deszăpezire.
Potrivit IGPR, la această oră a început să ningă uşor în judeţele Braşov, Dâmboviţa şi Vâlcea, iar în judeţul Constanţa, la Medgidia, plouă, în celelalte judeţe vizate de atenţionarea meteo nefiind semnalate probleme.
"Pe autostrada A1 ninge pe ambele tronsoane (Bucureşti - Piteşti si Deva - Sibiu), se acţionează cu autospeciale, iar pe autostrada A2 ninge uşor şi, de asemenea, se acţionează", transmit reprezentanţii IGPR.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Poliţiştii precizează că pe A2 ninge uşor între kilometrul 20 (Brăneşti) şi kilometrul 65 (Lehliu-Gară), dar şi între kilometrul 160 (Cernavoăa) şi kilometrul 190 (Medgidia).
"Pe celelalte sectoare ale A2 alternează ploaie măruntă cu lapoviţă, fara a crea probleme de vizibilitate sau depunere pe carosabil. Pe Autostrada A1 Bucureşti-Pitesti avem lapoviţă între kilometrul 10 şi kilometrul 30, iar între kilometrul 30 şi kilometrul 120 ninge uşor", mai arată IGPR.
Bucureştiul şi 11 judeţe vor fi vineri, de la ora 02.00 până la ora 18.00, sub avertizare cod portocaliu de viscol, iar alte 15 judeţe din estul, sudul şi centrul ţării au fost atenţionate cu cod galben de ninsori viscolite, valabil de joi seară până vineri seară.
De vineri şi până la începutul săptămânii viitoare, vremea va fi geroasă, iar temperaturile minime vor fi frecvent între minus 25 şi minus 15 grade, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...