Două persoane au murit, iar alte patru, ântre care un copil, au fost rănite într-un accident produs, marţi, pe DN 2, în judetul Ialomiţa, fiind implicate două autoturisme. Traficul se desfăşoară pe un singur fir, alternativ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform IPJ Ialomiţa, accidentul s-a produs, în jurul orei 12:00, pe DN 2, între localităţile Sineşti şi Moviliţa, după ce două autoturisme care circulau din sensuri opuse s-au ciocnit.

FOTO: ISU Ialomiţa
FOTO: ISU Ialomiţa

”În urma impactului au rezultat 6 victime: 2 victime inconştiente şi încarcerate şi 4 victime (3 persoane adulte şi un minor cu vârsta de aproximativ 11 ani), conştiente, cooperante şi neîncarcerate. Persoanele încarcerate au fost extrase dintre fiarele contorsionate ale autoturismului, însă din nefericire prezentau leziuni incompatibile cu viaţa, fiind declarate decedate. Celelalte patru persoane au fost evaluate de către echipajele medicale aflate la locul solicitării, ulterior fiind transportate la diferite unităţi spitaliceşti din municipiul Bucureşti”, a precizat ISU Ialomiţa.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

Victimele decedate sunt unul dintre şoferi şi un pasager din acelaşi autoturism.

Traficul în zonă se desfăşoară alternativ.

Poliţiştii fac cercetarea la locul accidentului şi vor întocmi dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.