Douăzeci de persoane care ar fi produs un prejudiciu de peste două milioane de euro prin evaziune fiscală şi spălare de bani vor fi duse la audieri, marţi, în urma unor percheziţii făcute în Bucureşti şi trei judeţe, la locuinţele şi la firmele suspecţilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Poliţiei Române, 19 percheziţii sunt în desfăşurare la locuinţele mai multor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale din Bucureşti şi din  judeţele Ilfov, Ialomiţa şi Iaşi, la finalul cărora vor fi ridicate 20 de persoane pe numele cărora au fost emise mandate de aducere.

Anchetatorii fac cercetări în acest dosar pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, prin care bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu aproximativ două milioane de euro.

Evenimente

25 iunie - Medika TV - Maratonul sănătății dentare. Parteneri: Maxilomed, Regina Maria Dental Clinics
27 iunie - Maraton Profit News TV - Maraton Made in Romania (ediția a II-a)

Persoanele suspectate în cauză, în perioada 2010 - 2014, ar fi creat un mecanism financiar prin care ar fi înregistrat cheltuieli fictive în contabilitatea societăţilor pe care le controlau, în baza unor documente contabile emise de către mai multe firme de tip “fantomă”.

“Pentru a da aparenţa de legalitate operaţiunilor economice înregistrate în contabilitate, cei în cauză ar fi efectuat plăţi prin intermediul sistemului bancar, banii fiind ulterior retraşi din conturile firmelor 'fantomă’ şi restituite deponentului”, a precizat Poliţia Română, într-un comunicat de presă.

Percheziţiile sunt făcute de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din Poliţia Română, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale  şi SIAS.  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.