Douăzeci de transporturi de cherestea au fost verificate de poliţiştii de la Transporturi Maritime, fiind depistate diferenţe între cantitatea din containere şi cea din acte. Cherestea în valoare a aproape 1,8 milioane de lei a fost confiscată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În perioada 3 – 6 octombrie 2023, poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime au acţionat pe linia prevenirii şi descoperirii infracţiunilor vamale în domeniul exportului de material lemnos. În urma activităţilor, au fost verificate 20 de exporturi de cherestea, efectuate de 2 societăţi comerciale, din judeţele Hunedoara şi Braşov”, a transmis, sâmbătă, IGPR.

Sursa citată a precizat că exportatorii ar fi folosit în faţa reprezentanţilor vamali documente din care reieşea faptul că greutatea containerelor expediate la export este mai mică decât cea înregistrată de cântarul operatorului portuar, dar şi documente vamale sau de transport în faţa autorităţilor vamale din care reies cantităţi mai mici decât cele găsite în mod real în urma controlului.

”În cauză, a fost întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă”, au mai precizat poliţiştii.

Potrivit acestora, cantitatea, în volum total de 706,94 de metri cubi, cu valoarea de 1.767.500 de lei (353.500 de euro) a fost indisponibilizată, în vederea confiscării şi continuării cercetărilor.

La activitătile de verificare a fost folosit şi Sistemul Cargoscan.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.