Traficul pe DN 2, în judeţul Buzău, este blocat, vineri, după ce o cisternă încărcată cu motorină a lovit din spate un TIR cu marfă, în localitatea Poşta Câlnău. Pompierii au izolat zona, întrucât se scurge combustibil din cisternă.
Potrivit primelor informaţii furnizate de Poliţia Judeţeană Buzău, accidentul s-a produs în localitatea Poşta Câlnău, o cisternă care transporta motorină şi care se deplasa dinspre Râmnicu Sărat spre Buzău lovind din spate un TIR cu marfă.
La faţa locului a ajuns un echipaj de descarcerare de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, în condiţiile în care şoferul cisternei ar fi rămas încarcerat, însă ar fi conştient, fără probleme majore.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În zonă a ajuns şi o autospecială de stingere a incendiilor cu apă şi spumă, pentru a asigura perimetrul întrucât sunt scurgeri de motorină din rezervorul cisternei.
La ora transmiterii acestei ştiri, traficul pe DN 2, în zona accidentului, este blocat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.