Procurorii craioveni au deschis un dosar penal după ce o femeie s-a prezentat cu nepotul de cinci luni la spital, fără a spune că acesta călătorise în afara ţării în ultimele două săptămâni, iar ulterior băiatul a fost confirmat cu Covid-19. Apoi, mama copilului a mers la unitatea medicală pentru a-şi vedea fiul, deşi se afla în izolare la domiliciu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că în 15 aprilie a fost înregistrat un dosar penal pentru fals în declaraţii şi zădărnicirea combaterii bolilor. 
 
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
Astfel, procurorii spun că, în 11 aprilie, bunica unui copil de cinci luni, aflat în izolare la domiciliu împreună cu familia sa, s-a prezentat cu acesta la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă nr. 1 Craiova, întrucât băiatul prezenta stare febrilă.
 
"Cu ocazia efectuării triajului, numita M.J. a declarat în mod nereal faptul că minorul nu a călătorit în afara teritoriului ţării în ultimele 14 zile anterior datei prezentării la unitatea spitalicească”, se arată în comunicat.
 
În aceeaşi zi, copilul a fost transferat la Spitalul Suport Filantropia - Secţia Pediatrie, iar în 12 aprilie, a fost confirmat pozitiv cu Covid-19. Apoi, copilul şi bunica sa au fost transferaţi la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" Craiova. 
 
În 13 aprilie, mama copilului, aflată în izolare la domiciliu, s-a deplasat la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş"Craiova pentru a se interesa de starea de sănătate a fiului său, încălcând astfel măsurile impuse privind prevenirea răspândirii Covid19, au mai spus procurorii. 
 
În prezent, în cauză cercetările se desfăşoară in rem pentru cele două infracţiuni.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.