Timothée Chalamet şi Armie Hammer se numără între actorii care îşi vor relua rolurile din filmul „Call Me by Your Name” (2017), premiat cu Oscar pentru scenariu, a anunţat regizorul Luca Guadagnino într-un interviu publicat de La Reppublica.
Nu sunt cunoscute detalii despre sequel, însă romanul pe care a fost bazat lungmetrajul lansat în urmă cu trei ani are o continuare, „Find Me”, cu aceleaşi personaje. Acţiunea are loc la zece ani după finalul poveştii iniţiale.
„A fost o mare plăcere să lucrez cu Timothée Chalamet, Armie Hammer, Michael Stuhlbarg, Esther Garrel şi ceilalţi actori. Toată lumea va fi în noul film”, a spus Guadagnino.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Chalamet a interpretat rolul lui Elio Perlman, adolescent în vârstă de 17 ani, care, în timpul unei vacanţe petrecute cu părinţii într-o zonă rurală din Italia, îl cunoaşte pe Olivier, proaspăt licenţiat, care lucrează că tatăl lui. Pe parcursul verii, cei doi devin apropiaţi şi încep o relaţie. Oliver se mută înapoi în Statele Unite şi astfel se încheie povestea „Call Me by Your Name”.
Luca Guadagnino a mai spus că lucrul pentru noul proiect a fost suspendat, ca majoritatea filmelor, din cauza pandemiei de Covid-19.
Înainte de apariţia acestei crize sanitare, el a fost în Statele Unite pentru a discuta cu un scenarist „pe care îl iubesc foarte mult” despre continuarea filmului. Regizorul nu a dezvăluit numele acestuia.
„Call Me by Your Name” a primit 4 nominalizări la Oscar, inclusiv pentru „cel mai bun film” şi „cel mai bun actor” (Chalamet). James Ivory a fost premiat de Academia americană de film pentru scenariul adaptat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.