Cel mai nou proiect cinematografic semnat de regizorul Radu Jude, filmul de montaj „Ţara moartă”, a fost selectat în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Locarno, unde va avea premiera internaţională.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Evenimentul, ajuns la cea de-a 70-a ediţie, va avea loc în perioada 2-12 august.

Este pentru al doilea an consecutiv când Radu Jude se află în selecţia prestigiosului festival din Elveţia, în 2016 fiind prezent cu lungmetrajul „Inimi cicatrizate”, producţie care a câştigat Premiul Special al Juriului dar şi Don Quijote Prize oferit de International Federation of Film Societies.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

„Ţara moartă” a fost inclus în „Signs of Life”, secţiune paralelă a festivalului, program dedicat cineaştilor care explorează în mod inovativ limbajul cinematografic. În această secţiune au mai fost selectate zece pelicule din ţări precum Spania, Republica Dominicană, Serbia, Liban şi Germania, potrivit pardo.ch.

Filmul, prezentat luna trecută în premieră mondială la TIFF, este un eseu documentar compus din peste 500 de fotografii dintre cele mai mult de 8.500 ale colecţiei Costică Acsinte, texte de Emil Dorian şi fragmente din coloana sonoră a filmelor de propagandă din anii '30-'40.

Montajul documentarului este semnat de Cătălin Cristuţiu, sound design - Dana Bunescu, iar consilierea tehnică este asigurată de Marius Panduru. Filmul este realizat cu sprijinul lui Cezar Mario Popescu, cel care a descoperit fotografiile lui Costică Acsinte.

„Filmul este construit din punerea în paralel a trei elemente: fotografiile lui Costică Acsinte, texte din jurnalul lui Emil Dorian şi materialele sonore de propagandă carlistă, legionară, antonesciană şi comunistă, descoperite în Arhiva Naţională de Filme”, a transmis Radu Jude.

„Ţara moartă” este o producţie Hi Film şi Fast Film, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Orange România. Producător Ada Solomon.

Radu Jude a regizat o serie de scurtmetraje printre care “Lampa cu căciulă” (2006) (câştigător a peste 50 de premii la festivaluri internaţionale printre care Sundance, San Francisco, Los Angeles, Uppsala) şi “Alexandra” (2007) (selectat la Clemont-Ferrand, premiat la Oberhausen).

Lungmetrajul său de debut, “Cea mai fericită fată din lume” (2009), a primit premiul CICAE la Berlinala 2009. A fost selecţionat în peste 50 de festivaluri, printre care Toronto, New Directors/New Films - New York, Salonic, Sarajevo şi Londra. În 2011, a regizat şi produs mediumetrajul independent “Film pentru prieteni”.

„Toată lumea din familia noastră” (2012), cel de-al doilea lungmetraj al său, a fost proiectat în premieră mondială în secţiunea Forum de la Berlinală. A obţinut Marele Premiul al Festivalului de la Sarajevo, Marele Premiu Bayard d’Or şi premiul pentru cel mai bun actor la Namur IFF, Marele Premiu CinEast IFF, a fost selectat în peste 30 de festivaluri şi a rulat în Franţa, Olanda şi Ungaria.

Cele mai recente scurtmetraje - “O umbră de nor” şi “Trece şi prin perete” - au fost prezentate la Cannes în secţiunea Quinzaine des Realisateurs. Cel din urmă a fost recompensat cu Menţiunea Specială a juriului.

„Aferim!” (2015) i-a adus Ursul de Argint pentru cea mai bună regie la Berlinală.

Radu Jude se află în producţie cu cel de-al cincilea lungmetraj, “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.