Rapperul Juice WRLD, în vârstă de 21 de ani, care a lansat în ultimul an şi jumătate trei materiale de studio ce au ajuns în top 10 al Billboard 200, a murit duminică pe un aeroport din Chicago în urma unei crize, scrie Variety.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Decesul rapperului pe numele real Jared A. Higgins a fost declarat la ora locală 03.14, la un spital din oraşul american. O autopsie a fost programată pentru luni.

Potrivit TMZ, care a citat surse din poliţie, rapperul a suferit o criză în timp ce mergea prin aeroportul Midway.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Interscope Records, cu care el a semnat un contract anul trecut, a transmis: „Juice a avut un impact profund într-un timp atât de scurt. A fost un suflet bun, a cărui creativitate nu a cunoscut limite, o persoană excepţională şi un artist care şi-a iubit fanii mai presus de orice. Să pierdem pe cineva atât de bun şi aproape de inimile noastre este devastator”. 

Născut şi crescut în Chicago, rapperul - care a împlinit 21 de ani pe 2 decembrie - a cunoscut o ascensiune rapidă de când a publicat prima piesă pe SoundCloud în 2015. În muzica lui, a mixat hip-hop-ul cu elemente emo şi rock. Single-ul „Lucid Dreams”, lansat independent în 2017, a fost definitoriu.

Materialul discografic de debut, „Goodbye & Good Riddance”, lansat în august 2018, şi „Future”, în noiembrie 2018, au debutat între primele zece poziţii în topul american. În luna martie a acestui an, rapperul Juice WRLD s-a clasat în premieră pe primul loc în Billboard 200, cu albumul „Death Race for Love”.

Anul acesta el a susţinut concerte şi în Europa cu Nicki Minaj.

În ultimele luni a colaborat cu numeroşi artişti, între care BTS, Ellie Goulding, Benny Blanco şi Young Boy Never Broke Again. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.