Povestea din filmul de succes al lui Prince, "Purple Rain", va deveni un musical pe Broadway, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Filmul din 1984 va ajunge pe scenă cu o adaptare scrisă de dramaturgul Branden Jacobs-Jenkins, finalist al premiului Pulitzer, care primeşte în prezent recenzii foarte bune pentru drama de familie "Appropriate", cu Sarah Paulson şi Elle Fanning.

Muzica şi versurile vor fi semnate de Prince, iar musicalul va fi regizat de Lileana Blain-Cruz, nominalizată la premiile Tony, cunoscută pentru adaptarea din 2022 a comediei dark "The Skin of Our Teeth" de Thornton Wilder.

"Au trecut aproape 40 de ani de când legendarul film al lui Prince, Purple Rain, a cucerit lumea şi nu ne putem gândi la un omagiu mai potrivit decât să îl onorăm pe Prince şi moştenirea Purple Rain cu această adaptare scenică a îndrăgitei poveşti", au declarat L Londell McMillan, preşedintele The Northstar Group, şi Larry Mestel, fondator şi CEO al Primary Wave Music. "Suntem încântaţi de partenerii noştri de pe Broadway şi de echipa noastră de creaţie, care aduc teatralitate poveştii fictive originale a filmului. Abia aşteptăm ca o nouă generaţie să descopere Purple Rain şi ca iubitorii filmului original şi ai albumului să experimenteze din nou puterea acestuia, de data aceasta live."

"Purple Rain" a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră originală şi a avut încasări de aproape 100 de milioane de dolari în box office la nivel mondial. Albumul a fost numărul unu în SUA timp de 24 de săptămâni şi s-a vândut în peste 25 de milioane de exemplare. Printre melodii se numără "When Doves Cry", "Let's Go Crazy" şi "I Would Die 4 U".

Filmul spune povestea unui muzician care se confruntă cu dificultăţile de acasă, cu rivalitatea muzicală şi cu o poveste de dragoste. A fost debutul lui Prince pe marele ecran.

În 2018, Universal achiziţionase drepturile pentru o selecţie de cântece ale lui Prince, având în dezvoltare un musical pentru marele ecran. Rămâne neclar dacă acest proiect este încă în pregătire.

Prince a murit în 2016, după o carieră în care a vândut peste 100 de milioane de discuri în întreaga lume.

În acest an, pe Broadway vor apărea, de asemenea, musicaluri cu coloana sonoră compusă de Alicia Keys, Huey Lewis and the News şi The Who.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.