Autorităţile au pregătit pentru sfârşitul acestei săptămâni şi începutul săptămânii viitoare mai multe evenimente care vor marca Ziua Constanţei - plimbări cu autobuzele supraetajate, vizite la bordul navei-şcoală Mircea, expoziţii şi o paradă la care vor lua parte două mii de elevi, studenţi, sportivi, jandarmi călare, militari americani şi britanici.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Constanţa, mai multe evenimente vor avea loc cu prilejul Zilei municipiului Constanţa, sărbătorită în fiecare an pe 21 mai, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.
Manifestările vor începe sâmbătă dimineaţă, când Regia Autonomă de Transport în Comun scoate pe traseu autobuzele supraetajate. Acestea vor circula până luni, 21 mai, între orele 9.00 - 18.00. Linia specială va circula din oră în oră, pe traseul Gară CFR – Piaţa Far – Poarta 5 - Silozurile Saligny (incinta Port) – Cuibul Reginei (incinta Port) – Portul Turistic Tomis – bulevard Elisabeta - strada Termele Romane – strada Negru Vodă - strada Mircea cel Bătrân - bulevardul Mamaia până la Tabăra Turist din staţiunea Mamaia. Autobuzele supraetajate vor face opriri speciale la intrarea în dana de pasageri a Portului Constanţa unde nava-şcoală Mircea va putea fi vizitată sâmbătă, între orele 15.00 - 18.00 şi duminică şi luni între orele 9.00 - 18.00.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Muzeul de Artă Populară marchează Ziua Constanţei prin două evenimente - Târgul Meşterilor Populari din Dobrogea, care va avea loc între 19 şi 21 mai, fiind prima manifestare de acest gen care aparţine etniilor din Dobrogea. La târgul deschis pe platoul din faţa instituţiei de cultură vor participa meşteri români, ruşi lipoveni, bulgari, greci, turci, tătari şi armeni. De asemenea, celălalt eveniment este expoziţia “Multiculturalitatea dobrogeană”, care poate fi vizitată în interiorul muzeului.
Şi Cazinoul a fost inclus în programul special şi va marca Ziua Constanţei printr-un vernisaj organizat de Ordinul Arhitecţilor din România, luni, 21 mai, între orele 10.00 - 18.00.
Luni, de Ziua Constanţei, va avea loc o paradă la care vor participa peste două mii de persoane, printre care elevi, liceeni, studenţi, sportivi, structuri militare, inclusiv jandarmi călare sau militari britanici şi americani. Parada va porni, la ora 16.00, de la Sala Sporturilor şi va ajunge în Piaţa Ovidiu. Începând de duminică, ora 18.00, autorităţile vor restricţiona circulaţia rutieră în zona centrală a municipiului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.