Muzicianul jazz Lennie Niehaus, compozitor pentru zeci de filme ale lui Clint Eastwood, a murit în California la vârsta de 90 de ani, scrie Variety.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fiica lui a anunţat că artistul a murit pe 28 mai în casa ei din Redlands.

Niehaus a compus muzica pentru mai mult de 20 de filme ale lui Eastwood, între care „Unforgiven”, lungmetrajul despre Charlie Parker, „Bird”, şi drama romantică „The Bridges of Madison County”.

Evenimente

13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast, Evergent Investment
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Imobiliare.ro, Nordis, Meta Estate, Genesis Property

Cei doi s-au cunoscut în 1953, în armată. 

Niehaus cânta la saxofon, apoi a fost aranjor pentru Stan Kenton. S-a alăturat trupei lui Kenton în 1951, şi a revenit în 1954. Începând cu 1958, a scris aranjamente pentru albume ca „The Stage Door Swings”, „Sophisticated Approach” şi „Adventures in Standards”. El a estimat la un moment dat că a scris 100 de aranjamente pentru trupa de dans a lui Kenton.

Lennie Niehaus a înregistrat şase albume cu trupa proprie, adoptând un jazz modern. La finalul anilor 1950, l-a întâlnit pe compozitorul şi şeful de orchestră Jerry Fielding, pentru care a început să scrie orchestraţii - iniţial, pentru cântăreţi din Las Vegas, unde Fielding era exilat în timpul perioadei „listei negre” de la Hollywood, apoi pentru seriale TV precum „Hogan’s Heroes” şi „McMillan and Wife”.

A orchestrat coloane sonore din anii 1970 precum „Lawman”, „Straw Dogs”, „The Mechanic” şi „The Gambler” şi patru din perioada în care Fielding compunea pentru Eastwood: „The Outlaw Josey Wales”, „The Enforcer”, „The Gauntlet” şi „Escape From Alcatraz”.

După câţiva ani de la moartea lui Fielding (1980), Niehaus a început să colaboreze cu Eastwood din postura de compozitor. Mai întâi pentru „Tightrope” (1984), urmat de westernul „Pale Rider” şi drama militară „Heartbreak Ridge”.

Pentru „Bird”, Niehaus a construit pornind de la solo-urile originale ale lui Parker. Tot el l-a învăţat pe actorul Forest Whitaker bazele saxofonului.

În 2003, Clint Eastwood a ajuns să compună coloanele sonore pentru filmele lui (notabile fiind „Mystic River” şi „Million Dollar Baby”), însă Niehaus orchestra şi le dirija. Această colaborare a continuat până la „Gran Torino” (2008).

Lennie Niehaus a scris şi pentru proiecte de televiziune, inclusiv pentru Steven Spielberg („Amazing Stories”). În 1994, a câştigat un premiu Emmy pentru „Lush Life” şi a mai fost nominalizat în 2008, pentru „Mitch Albom’s For One More Day”.

Niehaus s-a născut în 1929 în St. Louis, fiu al unui violonist rus. A început să scrie aranjamente pentru bid-band-uri în timpul liceului. A urmat cursuri de muzică în Los Angeles. A fost căsătorit şi a avut o fiică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.