Albumul „Legends Never Die” al rapperului Juice WRLD, lansat postum, s-a menţinut în fruntea Billboard 200 după a doua săptămână de la debut.
În Statele Unite, albumul rapperului care a murit în decembrie, la vârsta de 21 de ani, a fost vândut în 162.000 de unităţi în săptămâna încheiată pe 23 iulie, potrivit Nielsen Music/MRC Data.
Locul al doilea în clasamentul american al albumelor este ocupat de „Shoot for the Stars Aim for the Moon” al rapperului Pop Smoke, împuşcat mortal în luna februarie. Discul şi-a menţinut poziţia după ce a fost vândut în 138.000 de unităţi în a treia săptămână de la lansare.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Cel mai nou album al grupului country The Chicks, cunoscut până recent ca Dixie Chicks, a debutat pe locul al treilea în top. „Gaslighter”, primul disc pe care trio-ul l-a lansat în decurs de 14 ani, a fost vândut în 84.000 de unităţi. Acesta este al cincilea album al grupului care ajunge în top 10 al Billboard 200.
„Hamilton: An American Musical”, înregistrare cu distribuţia spectacolului de pe Broadway, a coborât un loc în clasament, până pe patru, după ce a fost vândut în 78.000 de unităţi în a 252-a săptămână de la lansare.
Rapperul Lil Baby şi „My Turn” s-au clasat pe poziţia a cincea, în coborâre un loc, după ce albumul a fost vândut în 57.000 de unităţi în a 21-a săptămână de la debut.
„Chilombo” al lui Jhené Aiko a revenit în top 10, urcând 37 de poziţii, cu 50.000 de unităţi vândute graţie relansării lui în format deluxe, cu nouă piese adăugate. Lansat pe 6 martie, cea mai înaltă poziţie pe care a ajuns albumul a fost a doua.
Top 10 al Billboard 200 este completat de „Hollywood’s Bleeding” al lui Post Malone, „Blame It on Baby” al lui DaBaby, „Fine Line” al lui Harry Styles” şi de „After Hours” al lui The Weeknd.
Billboard 200 clasifică cele mai populare albume din Statele Unite pe parcursul unei săptămâni, pe baza consumului multimetric, care include vânzarea de copii fizice ale discurilor, single-urilor (10 cântece înseamnă un album) şi activitatea online (1.500 de accesări sunt egale cu un album).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.