„Girl You Know It’s True”, un documentar despre faima rapid câştigată de grupul germano-francez Milli Vanilli şi decăderea lui, este pregătit de MRC Non-Fiction.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Duo-ul celebru în anii 1980 a câştigat un premiu Grammy, la categoria „Best New Artist”, a vândut discuri în peste 10 milioane de copii înainte de a pierde totul în contextul unui scandal.

Documentarul despre Fab Morvan şi Rob Pilatus va fi regizat de Luke Korem, care a mai semnat „Dealt”, premiat la festivalul SXSW. Korem va fi şi producătorul filmului, prin compania sa Keep on Running Pictures, împreună cu Bradley Jackson şi Fulwell 73.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

„Milli Vanilli a lăsat o amprentă de neşters în muzică şi în istoria culturii pop, totuşi adevărul despre ce s-a întâmplat este mai bizar decât ştie cineva”, a spus Korem, citat de Variety. „Sunt atât de multe straturi, personaje şi răsturnări de situaţie care nu au fost până acum dezvăluite. Sunt încântat să împărtăşesc adevărul din spatele celei mai mari escrocherii din istoria muzicii, aşa cum a fost numită”.

Succesul exploziv al dio-ului a fost curmat brusc când a fost dezvăluit că cei doi făceau de fapt playback pe vocile înregistrate de alţi cântăreţi.

Pe lângă înregistrări video nepublicate vreodată până acum, documentarul va cuprinde şi interviuri cu artiştii care de fapt au cântat melodiile, precum şi cu Morvan, membrul supravieţuitor al grupului.

Amit Dey, şeful MRC Non-Fiction, a spus că abordarea va aduce în centrul atenţiei nedreptăţile făcute celor doi. „Timp de 30 de ani, Fab şi Rob au fost defăimaţi pe nedrept, în timp ce maşinaţiile din industrie care i-au exploatat au continuat să înflorească. Perspectiva lui Luke şi Bradley vine din empatie şi înţelegere pentru personajele care au fost prinse într-un joc pentru care nimeni nu a explicat regulile”. 

MRC este investitor al Fulwell 73, companie fondată în 2005 de Ben Winston, Leo Pearlman, Ben Turner şi Gabe Turner, cu James Corden, partener din 2017.

Fulwell 73 este responsabilă pentru „Late Late Show” al lui Corden şi a produs filme precum „One Direction 3D: This is Us” şi „Shawn Mendes: In Wonder”. În prezent, pregăteşte lungmetrajul „Cinderella”, cu Camila Cabello. Compania a mai produs „Bros: After the Screaming Stops”, documentar premiat cu BAFTA, dar şi clipuri muzicale pentru Harry Styles, Little Mix şi Zara Larsson.

„Girl You Know It’s True” este primul documentar dintr-o serie de patru despre muzică planificate în parteneriat cu diviziile Music & Sports a Fulwell 73 şi Non-Fiction a MRC.

MRC şi Variety au aceeaşi companie mamă, Penske Media Corporation.

Primul lungmetraj documentar al MRC Non-Fiction, „The Sparks Brothers”, regizat de Edgar Wright despre duo-ul rock Sparks, a avut premiera mondială în 2021 la Sundance Film Festival. Compania a anunţat recent un documentar despre Sly Stone, regizat de Ahmir “Questlove” Thompson de la The Roots.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.