Furnizorul global de indici FTSE Russell a promovat România la statutul de Piaţă Emergentă de la cel de Piaţă de Frontieră, anunţă Bursa de Valori Bucureşti. Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, spune că decizia anunţată de agenţia FTSE Russell, prin care statutul pieţei de capital din România este îmbunătăţit, de la cel de „piaţă de frontieră“, la cel de „piaţă emergentă“ reflectă cadrul macroeconomic favorabil al ţării, încrederea de care se bucură economia românească în rândul investitorilor şi paşii făcuţi de autorităţi pentru creşterea atractivităţii pieţei bursiere de la Bucureşti şi, în plus, se traduce prin accesul României la fonduri de investiţii de 30 de ori mai mari. La rândul său, Alexandru Petrescu, ministrul Comunicaţiilor, afirmă că drumul de la piaţa de frontieră la piaţa emergentă este un moment îndelung aşteptat în economia românească, a cărei creştere va accelera, generând creşterea investiţiilor în infrastructuri esenţiale, ceea ce va face ca Guvernul să îşi atingă mai uşor obiectivele sociale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Teodorovici: Trecerea la statutul de piaţă emergentă se traduce prin accesul României la fonduri de investiţii de 30 de ori mai mari decât cele alocate pieţelor de frontieră/ Ministrul Comunicaţiilor: Vor putea fi atinse mai uşor obiectivele sociale ale G

”Furnizorul global de indici FTSE Russell a promovat România la statutul de Piaţă Emergentă de la cel de Piaţă de Frontieră, potrivit anunţului din data de 26 septembrie. Decizia a fost luată după ce România s-a aflat timp de trei ani pe lista de monitorizare”, anunţă Bursa de Valor Bucureşti, precizând că decizia va deveni efectivă din decembrie 2020.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Acordarea satutului de Piaţă Emergentă Secundară. semnifică faptul că România îndeplineşte cele 9 criterii de calitate ale FTSE . Ca parte a analizei anuale, Comitetul Consultativ FTSE Russell pentru Clasificarea Ţărilor a aprobat următoarea modificare a criteriului de rating: • „Lichiditate” - Lichiditate de piaţă suficientă pentru a susţine investiţiile globale semnificative" - îmbunătăţită de la „Restricţionat” la „Admis”.

”Este pentru prima dată când un furnizor global de indici upgradează piaţa de capital românească la Piaţă Emergentă. Decizia a fost luată după ce România s-a aflat timp de trei ani pe lista de monitorizare. Reclasificarea statutului va intra în vigoare în septembrie anul viitor.  Este un moment istoric pentru România, a cărei bursă a fost închisă în timpul regimului comunist şi redeschisă aproape jumătate de secol mai târziu. Când a început din nou să funcţioneze, în noiembrie 1995, pe bursă erau listate 6 companii. Acum, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) sunt listate 84 de companii doar pe piaţa principală şi, împreună, au o capitalizare de 36 de miliarde de euro”, se arată în comunicatul BVB.

„Piaţa de capital locală a avut de trecut peste multe obstacole şi a fost nevoie de timp ca să ajungem unde suntem astăzi. Doar gândiţi-vă că, în urmă cu şase ani, nu existau raportări simultane în limba engleză din partea companiilor listate, iar investitorilor străini le era foarte dificil să înţeleagă în mod clar ce anume se întâmpla în piaţă. Astăzi avem mecanisme de piaţă noi şi îmbunătăţite, acces facil la piaţă pentru investitori, mediu fiscal favorabil pentru investitorii instituţionali, raportare corporativă transparentă şi calitativă a emitenţilor, disponibilitatea fluxului de informaţii privind piaţa de capital şi legislaţia şi în limba engleză, un cadru de tranzacţionare competitiv, o guvernanţă corporativă îmbunătăţită pentru companiile listate. Acest mediu nou a atras în ultimii ani noi listări de acţiuni şi obligaţiuni,” a declarat Lucian Anghel, Preşedintele Consiliului de Administraţie al BVB.

Pentru a putea atinge acest nou statut de piaţă, o serie de procese au fost accelerate şi îmbunătăţite în ultimul an şi jumătate.

„Ne-am concentrat pe ceea ce aveam de făcut, am văzut ce ne lipsea şi am ţintit să îndeplinim toate criteriile,” a spus Adrian Tănase, CEO al Bursei de Valori Bucureşti.

„Încă de anul trecut, criterii care figurau ca neîndeplinite acum nu mai au această etichetă. Liberalizarea tranzacţiilor OTC a devenit posibilă anul trecut. Lichiditatea a fost, de asemenea, îmbunătăţită: valoarea medie zilnică de tranzacţionare pe segmentul de acţiuni este mai mare decât anul trecut. Am făcut tot ce s-a putut face în acest timp extrem de scurt pentru a îndeplini toate criteriile necesare acestui upgrade,” a declarat CEO-ul BVB, adăugând că „noi proiecte de dezvoltare a pieţei sunt în pregătire”.

Promovarea la statutul de Piaţă Emergentă va permite pieţei de capital şi economiei româneşti să absoarbă noi fonduri şi transmite un semnal puternic către companiile private şi de stat că pot creşte semnificativ prin intermediul bursei.

„Acest nou statut reprezintă o recunoaştere a progreselor pieţei de capital locale şi reprezintă un moment de importanţă fundamentală pentru dezvoltarea viitoare. Ratingul de investment grade la nivel de ţară se va reflecta şi pe bursă odată cu această reclasificare pentru că bursa nu este altceva decât o oglindire fidelă a economiei. Când bursei îi merge bine şi economiei îi merge bine. Îmi doresc ca noul statut să deschidă ochii cât mai multor manageri din companiile private şi de stat şi să privească bursa ca pe mediu eficient prin care îşi pot finanţa dezvoltarea afacerilor. Suntem martorii unui moment istoric: este recunoaşterea internaţională că România merită să fie promovată şi sunt mândru şi fericit să conduc echipa care a făcut acest moment posibil,” a explicat  CEO-ul BVB.

„Promovarea României la statutul de Piaţă Emergentă poate fi considerată, din punct de vedere economic pentru piaţa de capital, echivalentul momentului aderării României la Uniunea Europeană. România merita să fie promovată pentru că a demonstrat, în repetate rânduri, că este o piaţă funcţională şi accesibilă. Un nou statut înseamnă noi posibilităţi de investiţii. Fonduri mult mai mari decât cele de până acum şi care gestionează sute de miliarde de euro vor putea să investească în România în următorii ani pentru că până acum aceşti administratori de fonduri erau restricţionaţi, prin prospect, să investească în pieţele de frontieră. Tocmai de aceea, investitorii români ar putea să beneficieze pe termen lung de această promovare fructificând randamentele oferite de oportunităţile investiţionale pe bursă,” a susţinut Preşedintele BVB. „Am dori să le mulţumim tuturor entităţilor implicate în piaţa de capital şi autorităţilor care au fost aproape de bursă în acest proces de reformă a pieţei locale care a început acum aproape 7 ani,” a mai spus Lucian Anghel.

Bursa de Valori Bucureşti are planuri să dezvolte în continuare infrastructura de piaţă şi îşi va concentra eforturile asupra proiectului CCP, contrapartea centrală locală care va deveni funcţională în următoarele 16 luni şi care va contribui decisiv la creşterea lichidităţii.

„Vom sărbători 25 de ani de bursă modernă în noiembrie anul viitor. Ne dorim să le arătăm partenerilor noştri că facem progrese în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii pieţei. În acest sens, proiectul Contrapărţii Centrale va crea cadrul care va permite o îmbunătăţire semnificativă a lichidităţii. Proiectul CCP va relansa piaţa derivatelor în România şi, în etapele viitoare, va da posibilitatea investitorilor sofisticaţi să acceseze noi tipuri de instrumente. Am pornit la drum cu proiectul CCP cu un singur scop în minte: să creştem lichiditatea pe termen mediu şi lung şi să le oferim investitorilor instrumentele necesare care să facă această piaţă şi mai atractivă,” a declarat Adrian Tănase.

Piaţa locală de capital a atins în septembrie un nou maxim istoric pentru indicele BET-TR, care include şi dividendele. Indicele a trecut de pragul de 15.000 de puncte în septembrie şi a ajuns la o creştere de 39% doar în acest an, ceea ce a făcut ca România să fie una dintre cele mai performante pieţe de capital din Europa.

„Ţelul nostru pentru următorii 10 ani este să dublăm nivelul de reprezentativitate al pieţei în economie – nivelul capitalizării companiilor româneşti listate ca procent din PIB – de la nivelul actual de 10% la 20% din PIB,” a precizat CEO-ul BVB.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.