Guvernului României şi al Republicii Moldova au semnat, vineri, acordul privind reducerea tarifelor de furnizare a serviciilor de roaming internaţional şi a celor de apeluri internaţionale între cele două state, anunţă Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
"Astăzi, 11 februarie 2022, în cadrul şedinţei comune a Guvernului României şi al Republicii Moldova, a fost semnat Acordul privind reducerea tarifelor de furnizare a serviciilor de roaming internaţional şi a celor de apeluri internaţionale între cele două state. Acordul a fost încheiat pe o perioadă iniţială de 5 ani. Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei a Republicii Moldova (ANRCETI) şi Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) au acordat asistenţă tehnică la negocierea şi redactarea acestui acord în beneficiul utilizatorilor de comunicaţii electronice din celor două state", arată ANCOM.
Acordul urmăreşte să creeze cadrul de colaborare între partea română şi partea moldoveană în scopul reducerii sustenabile a tarifelor de furnizare, pe piaţa cu amănuntul, a serviciilor de roaming internaţional: voce, SMS şi date, respectiv a celor de apeluri internaţionale între cele două state.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Astfel, în sfera de reglementare a Acordului intră traficul de comunicaţii mobile realizat de utilizatorii operatorilor din Republica Moldova, aflaţi în roaming în reţelele operatorilor din România, precum şi cel realizat de utilizatorii operatorilor din România, aflaţi în roaming în reţelele operatorilor din Republica Moldova.
„Semnarea acestui acord este o încununare a eforturilor continue ale autorităţilor ambelor state din ultimii ani. Ne bucurăm că ne-am atins acest deziderat şi că utilizatorii de servicii de comunicaţii electronice din cele două state vor putea comunica la tarife cât mai apropiate de cele naţionale”, a declarat Vlad Ştefan Stoica, preşedintele ANCOM, cu ocazia semnării acordului.
Totodată, acordul conţine şi prevederi cu privire la apelurile internaţionale către Republica Moldova efectuate de la numerotaţie telefonică românească, respectiv apelurile internaţionale către România, efectuate de la numerotaţie telefonică moldoveană.
Acordul intră în vigoare imediat după schimbul de note privind finalizarea procedurilor naţionale necesare, iar ANRCETI şi ANCOM vor sprijini punerea în aplicare a prevederilor acestuia.
„Utilizatorii din ambele state au mare nevoie să poată comunica între ei, peste frontieră, fără grija facturilor mari. Implementarea acestui acord ne va permite să luăm măsurile necesare pentru ca cetăţenii să simtă efectele directe ale acestuia”, a declarat Andrei Muntean, vice-director ANRCETI.
Fiecare parte se va asigura, în conformitate cu legislaţia naţională, că operatorii de reţele din propria jurisdicţie negociază cu bună-credinţă cu orice solicitant condiţiile tehnice şi comerciale de furnizare a următoarelor servicii: de interconectare în vederea terminării în propria reţea a apelurilor şi SMS-urilor provenite de la numere din statul celeilalte părţi, precum şi, dacă este cazul; de tranzit internaţional de apeluri şi SMS-uri provenite de la numere din statul celeilalte părţi către reţele din propriul stat.
Părţile vor încuraja reducerea sustenabilă a tarifelor de furnizare, pe piaţa cu amănuntul, a serviciilor de roaming internaţional, respectiv a celor de apeluri internaţionale între cele două state în termen de cel mult 3 luni de la data intrării în vigoare a acordului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.