Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, susţine că va încerca să convingă compania Blue Air să ajungă la o înţelegere cu aeroportul Timişoara, astfel încât legăturile aeriene dintre Iaşi şi Timişoara să nu fie definitiv oprite. La rândul său, primarul Mihai Chirica spune că Iaşiul are nevoie de această cursă şi că va lua legătura cu primarul Timişoarei Nicolae Robu pentru a vedea cum poate fi soluţionată această problemă.
Maricel Popa a transmis, duminică, printr-un comunicat de presă, că se va implica în problema legată de anularea cursei aeriene Iaşi-Cluj-Timişoara, spunând că speră ca aeroportul Timişoara şi compania Blue Air să ajungă la o înţelegere.
"Vom face tot ceea ce depinde de noi, conform prevederilor legale, pentru ca legăturile aeriene cu Timişoara şi Clujul să nu fie suspendate definitiv. Sperăm ca această problemă să fie remediată în cel mai scurt timp şi părţile implicate să ajungă la un acord de colaborare", a afirmat preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa.
La rândul său, primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că Iaşiul are nevoie de această cursă şi a spus că va lua legătura cu primarul Timişoarei Nicolae Robu pentru a vedea cum poate fi soluţionată această problemă.
"Am fost întristat să aud că se anulează cursa. Este o tensiune între aeroportul Timişoara şi Blue Air, însă Iaşiul are nevoie de această legătură. Sunt oameni la diverse firme care vin de la Timişoara sau Cluj la Iaşi. Nu vrem să evităm Bucureştiul, dar e bine să existe legătură directă între oraşe. Sper să fie o chestiune trecătoare", a declarat primarul Mihai Chirica.
Compania Blue Air a anunţat vineri anularea, începând cu 17 februarie, a zborurilor Iaşi-Cluj-Timişoara, motivând unele fricţiuni în ceea ce priveşte relaţia cu aeroportul din Timişoara.
“Din cauza fricţiunilor create de către Aeroportul Internaţional Traian Vuia din Timişoara, suntem nevoiţi să vă informăm asupra deciziei companiei Blue Air de a anula zborurile Timişoara-Iaşi-Cluj cu efect imediat. Este păcat că după o lungă colaborare să ajungem într-un asemenea punct, dar se pare că prezenţa companiilor româneşti pe piaţa din România deranjează din ce în ce mai tare. Operarea zborurilor pe acestă rută se suspendă începând cu data de 17 Februarie 2018“, au anunţat, pe Facebook, reprezentanţii Blue Air.
Contactaţi de News.ro, oficialii companiei Blue Air nu au dorit să ofere alte detalii privind anularea acestor zboruri, precizând însă că operatorul aerian nu are datorii către aeroportul din Timişoara.
La rândul lor, reprezentanţii Aeroportului Internaţional Timişoara au susţinut, după anunţul Blue Air, că relaţia cu compania aeriană se desfăşoară în baza unor contracte şi că până în momentul de faţă nu a existat nicio comunicare directă între cele două părţi privind problemele apărute.
”Operarea companiei Blue Air pe Aeroportul Timişoara se desfăşoară în baza contractelor de operare şi de handling încheiate între părţi. Tarifele de operare sunt cele publicate, în mod transparent, în AIP România şi aplicate, în mod nediscriminatoriu, absolut tuturor companiilor aeriene care operează pe Aeroportul Timişoara. Acestea nu au suferit modificări semnificative în ultimii cinci ani şi, prin urmare, nu poate fi vorba despre o creştere a tarifelor care să determine eventuale nemulţumiri ale operatorului aerian”, au transmis, printr-un comunicat, reprezentanţii Aeroportului Internaţional Timişoara.
Ei au mai arătat că programul de zbor al curselor se desfăşoară conform solicitărilor Blue Air.
Zborurile Iaşi-Cluj-Timişoara sunt programate zilnic, acestea fiind introduse de Blue Air în noiembrie 2016.
Conducerea Blue Air a precizat în repetate rânduri la Iaşi, cu ocazia inaugurării unor zboruri externe, că este mulţumită de gradul de încărcare pe rutele interne şi că nu se pune problema anulării acestor zboruri.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.