Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) au crescut în martie la 35,7 miliarde euro, de la 35,13 miliarde euro la finalul lunii februarie.
”La 31 martie 2021, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 35,709 miliarde euro, faţă de 35,139 miliarde euro la 28 februarie 2021. În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni: Intrări de 2,019 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor, alimentarea contului Comisiei Europene şi altele; Ieşiri de 1,449 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele”, arată datele BNR.
Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 4,788 miliarde euro.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 martie 2021 au fost de 40,497 miliarde euro, faţă de 39,992 miliarde euro la 28 februarie 2021.
Plăţile scadente în luna aprilie 2021 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 265 milioane euro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.