Proprietarul Zara, Inditex, a lansat un fond pentru a investi aproximativ 50 de milioane de euro în proiecte de inovare, în principal în sectorul textil, relatează Reuters.
Noul fond, care va fi administrat de firma Mundi Ventures, îşi propune să susţină strategia gigantului modei de a sprijini noile startupuri pentru a găsi noi materiale sau tehnologii care au un impact mai mic asupra mediului.
Inditex, care s-a angajat să reducă la jumătate emisiile în întregul său lanţ de aprovizionare până în 2030, a investit în firme americane precum Circ, care se concentrează pe reciclarea textil-la-textil, şi mai recent în Galy, un startup american care dezvoltă un proces de a produce bumbac din celule vegetale în laboratoare.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Inditex s-a angajat să realizeze 25% din articolele sale de îmbrăcăminte din fibre noi, care nu există încă la scară industrială, şi investeşte mult în dezvoltarea acestora.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.