Preţurile petrolului au crescut marţi, deoarece piaţa s-a concentrat pe incertitudinea privind un potenţial armistiţiu în Gaza şi pe unele aşteptări că grupul de producători OPEC+ va extinde reducerile voluntare ale livrărilor, în martie, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Contractele futures pentru ţiţeiul Brent au crescut cu 1,04 dolari, sau cu 1,2%, la 83,57 dolari pe baril.

Contractele futures pentru ţiţeiul West Texas Intermediate (WTI)  din SUA au crescut cu 1,02 dolari, sau cu 1,3%, la 78,63 dolari pe baril.

Israelul şi Hamas, precum şi mediatorii din Qatar, au emis marţi avertismente cu privire la progresul către un armistiţiu în Gaza, după ce preşedintele american Joe Biden a spus că crede că s-ar putea ajunge la încetarea focului în mai puţin de o săptămână pentru a opri războiul în timpul Ramadanului.

De asemenea, au susţinut preţurile petrolului şi comentariile purtătorului de cuvânt al Houthi din Yemen, care a spus că operaţiunile grupului în Marea Roşie se vor opri numai atunci când ”agresiunea” israeliană împotriva Gazei se va termina şi asediul va fi ridicat.

Atacurile cu rachete şi drone Houthi asupra transportului internaţional au crescut costurile de transport al produselor energetice şi au contribuit la o ofertă mai strânsă pe piaţă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.