Niculae Havrileţ, fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunţat OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, că renunţă la mandatul de membru al Consiliului de Supraveghere al companiei, începând cu data de 12 februarie 2024.
Niculae Havrileţ a fost membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom începând cu data de 3 martie 2020.
”OMV Petrom SA anunţă că Niculae Havrileţ a notificat societatea cu privire la renunţarea la mandatul de membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom SA, începând cu data de 12 februarie 2024. Urmare a renunţării la mandat, Niculae Havrileţ va înceta să mai deţină poziţia de membru în Consiliul de Supraveghere şi în Comitetul de Audit ale OMV Petrom SA începând cu data de 12 februarie 2024, prin urmare această poziţie devenind vacantă”, arată un anunţ transmis de companie luni Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
OMV Petrom a realizat anul trecut un profit net de 4,03 miliarde lei, în scădere de două ori şi jumătate de la 10,3 miliarde lei în 2022.
Veniturile din vânzări au scăzut la finalul lui 2023 cu 37%, la 38,8 miliarde lei, comparativ cu 61,34 miliarde lei la finalul anului 2022.
Numărul angajaţilor a rămas la finalul anului trecut la circa 7.700.
Producţia totală de hidrocarburi a scăzut în 2023 cu 5%, la 41,37 milioane barili echivalent petrol. Producţia de gaze naturale a scăzut cu 5% anul trecut, 3,27 miliarde metric cubi.
Producţia de energie electrică a fost de 4,2 TWh, în scădere cu 17% faţă de 2022.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.