Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului Stefan Radu Oprea a participat, la prima Conferinţă Naţională a Punctelor Gastronomice Locale din Români care se desfăşoară în acest week-end la Vama Buzăului, în judeţul Braşov, în localitatea în care în 2019 a fost înfiinţat GASTRO LOCAL, entitatea non-guvernamemtală care a dezvoltat reţeaua de Puncte Gastronomice Locale din ţară.
Astfel, ministrul Ştefan Radu Oprea a transmis un mesaj de susţinere pentru toţi cei care iniţiază şi dezvoltă astfel de afaceri, în zonele rurale, cu produse tradiţionale, preparate în casă.
„Astfel de iniţiative oferă o alternativă inedită la rutele turistice clasice şi pot reprezenta sursa de venituri necesare pentru ca cei care păstreaza tradiţiile culinare naţionale să poată transmite generaţiilor viitoare obiceiurile culinare locale, împărtăşind cu oaspeţii lor produse sănătoase, gătite în propriile gospodării. Cu cât încurajăm mai mult antrepenorii locali să ofere o gamă diverisficată de produse româneşti cu atât mai mult vom avea posibilitatea de a cumpăra şi consuma româneşte”, a afirmat Oprea, potrivit sursei citate.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.