Noul termen-limită de obţinere a Certificatelor de Situaţii de Urgenţă este 15 iunie, a anunţat miercuri Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, care precizează că lunile aprilie şi mai sunt luate în calcul la emiterea certificatelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ultimele modificări privind metodologia de acordare a Certificatelor de Situaţii de Urgenţă (CSU) operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul pandemiei SARS – CoV- 2 au fost stabilite prin Ordin de ministru, publicat în Monitorul Oficial al României.

"Potrivit noului Ordin al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri, Certificatele de Situaţie de Urgenţă se acordă operatorilor economici care au înregistrat închiderea totală sau parţială a activităţii ca urmare a efectelor deciziilor autorităţilor publice competente pe perioada stării de urgenţă sau diminuări ale veniturilor sau încasărilor cu minimum 25% în lunile martie, aprilie sau mai 2020, prin raportare la media lunilor ianuarie şi februarie 2020", a informat ministerul. 

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

De asemenea, termenul până la care Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri poate elibera certificate de situaţii de urgenţă, la cerere, acestora, se prelungeşte până la data de 15 iunie 2020.

"Noutatea este că Certificatele CSU se vor elibera luând în calcul ca referinţă şi luna mai, prin urmare raportarea cuprinde acum lunile martie, aprilie şi mai, iar termenul final pentru eliberarea lor este 15 iunie. Am luat aceste decizii în urma dialogului neîntrerupt purtat cu operatorii economici în această perioadă, deoarece această iniţiativă de sprijin a fost demarată ca răspuns la nevoile lor şi ea trebuie să răspundă cât mai multor companii în dificultate”, a declarat ministrul Virgil Popescu.

Prevederile se regăsesc deja în platforma https://prevenire.gov.ro şi de ele pot beneficia operatorii economici care accesează aplicaţia pentru obţinerea unui CSU.

Actualul Ordin modifică Ordinul ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri nr. 791/2020 privind acordarea certificatelor de situaţii de urgenţă operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul pandemiei SARS-CoV-2.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.