Agenţia de rating Fitch a reconfirmat, vineri, ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută, precum şi perspectiva stabilă, a transmis sâmbătă Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
Decizia reconfirmării ratingului suveran şi a menţinerii perspectivei stabile este susţinută, în opinia agenţiei, de statutul de membru al Uniunii Europene şi de fluxurile de capital de la Uniunea Europeană care sprijină investiţiile şi stabilitatea macroeconomică a ţării, precum şi de evoluţia pozitivă a PIB pe cap de locuitor şi a indicatorilor de guvernanţă şi dezvoltare umană, care se situează la niveluri superioare ţărilor din aceeaşi grupă de rating (BBB), conform evaluării agenţiei, mai arată comunicatul de presă al MFP.
„Anunţul Fitch reprezintă o recunoaştere a eforturilor noastre continue pentru a controla deficitul bugetar, pentru a sprijini mediul de afaceri şi pentru a promova o creştere economică sustenabilă. Încrederea agenţiilor de rating ne oferă un cadru solid pentru a continua să dezvoltăm şi să implementăm politici fiscale responsabile şi proiecte de infrastructură care să sprijine creşterea pe termen lung. Priorităţile Ministerului Finanţelor rămân implementarea măsurilor care asigură consolidarea fiscal-bugetară şi a celor necesare asigurării unei creşteri economice sustenabile a României. Suntem hotărâţi să ne menţinem pe calea reformelor şi să continuăm să ne îmbunătăţim ratingul şi perspectiva economică în viitor”, a declarat ministrul Marcel Boloş, conform sursei citate.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În evaluarea realizată, Fitch menţionează atât rezilienţa economică de care a dat dovadă România în perioada recentă (2022 şi prima jumătate a anului 2023), cât şi stabilitatea politică de care s-a bucurat ţara noastră începând cu finalul anului 2021. Totodată, agenţia evidenţiază şi datoria publică stabilă a României, precum şi trendul descendent al inflaţiei din ţara noastră.
În opinia agenţiei, economia României va înregistra o creştere de 2,9% în anul 2023, respectiv de 3,2% în anul 2024, în condiţiile în care ţara noastră va beneficia de fonduri europene importante atât din Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, cât şi din Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Principalii factori care ar putea conduce individual sau colectiv la îmbunătăţirea ratingului de ţară sau a perspectivei sunt continuarea reducerii deficitului bugetar care ar susţine şi o scădere fermă a datoriei publice exprimată ca procent din produsul intern brut pe termen mediu, precum şi îmbunătăţirea structurală a poziţiei contului curent prin reducerea îndatorării externe şi a riscurilor privind finanţarea externă, conform sursei menţionate.
Pe de altă parte, persistenţa unor deficite bugetare mari care ar conduce la o traiectorie ascendentă a ponderii datoriei publice în PIB pe termen mediu, cât şi deteriorarea semnificativă a rezervelor de lichiditate externă, urmare a menţinerii unor deficite de cont curent mari şi a reducerii intrărilor de capital extern, sunt citaţi ca factori care ar putea conduce la înrăutăţirea ratingului de ţară.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.