Ministerul Apărării din Apărării din Portugalia a confirmat oficial că va vinde alte cinci avioane de vânătoare F-16 către România, iar Guvernul de la Lisabona va achiziţiona alte aparate din Statele Unite pentru a le înlocui pe acestea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Ministerul Apărării a confirmat astăzi că va vinde încă cinci F-16 către România şi a spus că avioanele vor fi scoase din ”inventarul naţional” şi vor fi înlocuite cu altele, ce vor fi cumpărate din Statele Unite şi vor fi modernizate în Portugalia”, a anunţat joi agenţia portugheză de presă Lusa.

Confirmarea a venit la câteva zile după ce ministrul Apărării din România, Mihai Fifor, a afirmat că încă cinci avioane F-16 vor fi cumpărate de la Portugalia până la finalul anului.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Un MiG-21 LanceR s-a prăbuşit recent în timpul unui show aviatic la Baza Aeriană Borcea. Pilotul avionului a murit. El avea 36 de ani şi era pilot-şef în cadrul Escadrilei 861 Aviaţie Luptă, Baza 86 Aeriană Feteşti, având 400 de ore de zbor, din care 250 erau cu MiG - 21.

Totodată, luni, un avion IAR 99 - Şoim s-a prăbuşit în judeţul Bacău, cei doi militari aflaţi la bord reuşind să se catapulteze.

Fifor a anunţat recent că, după accidentul aviatic de la Baza Aeriană Borcea, toate avioanele MiG 21 LanceR ale Armatei române se află la sol, iar în prezent Poliţia aeriană în spaţiul aerian al României este asigurată de patru avioane Typhoon ale Forţelor Aeriene Britanice.

Fifor a spus că sunt frecvente intrările în spaţiul aerian român ale aeronavelor din Rusia şi a anunţat că poliţia aeriană operează în aceste cazuri conform unor proceduri standard, de tip NATO.

România a încheiat, în 2013, un contract cu Portugalia, de 628 milioane euro cu TVA, care viza achiziţia a 12 avioane F-16. Primele şase aeronave din escadrila de 12 avioane multirol incluse în acordul româno-portughez au intrat în dotarea Forţelor Aeriene Române în septembrie 2016, următoarele trei în decembrie 2016, iar ultimele trei în octombrie 2017.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.