Preşedinte Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Ovidiu Heiuş, a anunţat că de la 1 iulie instituţia pe care o conduce va începe controale masive pentru verificarea veniturilor persoanelor fizice, precizând că în urma unei analize a rezultat că 561.000 de persoane au acumulat o diferenţă între veniturile estimate de ANAF şi veniturile declarate de 20 de miliarde de euro.”Trebuie să oprim acest flagel al acestor oameni care fură, fac evaziune, nu îşi plătesc taxele, dar ne sfidează pe toţi prin opulenţa şi prin îmbogăţirea nejustificată pe care o fac”, a afirmat şeful ANAF.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Lucian Ovidiu Heiuş a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că este o jignire pentru oamenii cinstiţi să vadă că alţii achiziţionează case şi maşini scumpe deşi nu au lucrat şi nu au plătit un impozit. 
“Începând cu 1 iulie, ANAF-ul va începe controale masive pentru verificarea veniturilor persoanelor fizice ca sursă a obţinerii averilor fiecărei persoane. Este o jignire pentru oamenii cinstiţi care muncesc greu, uneori de dimineaţa până seara, să vadă că în jurul lor alţii îşi cumpără case care se învârt după soare, îşi achiziţionează maşini exorbitant de scumpe şi nu au lucrat o zi în viaţa lor şi nu au plătit un impozit. Este, de asemenea, nedrept pentru agenţii economici care în majoritatea lor îşi desfăşoară business-urile corect, îşi plătesc taxele şi impozitele la timp, iar alţi patroni fac evaziune fiscală, folosesc munca la negru, se îmbogăţesc nemeritat şi nu plătesc nici un impozit în viaţa lor”, a afirmat Heiuş.
Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
El a precizat că există tot felul de exemple de şmecheri care sfidează omul de rând cu opulenţa şi luxul pe care îl afişează. 
“Trebuie să fim realişti şi să înţelegem că aceste mecanisme sunt dăunătoare atât bugetului de stat, dar în acelaşi timp creează şi o mare frustrare în rândul societăţii româneşti, creând chiar modele antisociale. Avem peste tot exemple de şmecheri care sfidează cu opulenţa şi luxul pe care îl afişează, care cheltuie sume de bani exorbitante, sfidând pe omul de rând şi care în viaţa lor nu au plătit niciun impozit, iar când verifici veniturile pe care le au, constaţi că ele sunt aproape inexistente. În aceste zone ne vom concentra controalele pe care le începem să verificăm dacă averile acumulate sunt în concordanţă cu veniturile obţinute”, a explicat preşedintele ANAF.
El a anunţat că în urma unei analize, a rezultat că la 561.000 de persoane se înregistrează o diferenţă între veniturile declarate şi cele estimate de 20 de miliarde de euro. 
“Am dat o sarcină Direcţiei Generale de Control Venituri Persoane Fizice să-mi facă o analiză de risc şi am pornit de la 20 de milioane de CNP-uri. Făcându-se această analiză de risc, am constatat cu stupoare şi cu revoltă de-a dreptul că 561 de mii de persoane, de CNP-uri, au acumulat - şi am luat doar patru ani: 2016, 2017, 2018, 2019, anul 2020 o să-l finalizăm la sfârşitul lunii septembrie, iar anul 2021 probabil la sfârşitul anului - au acumulat 561 de mii de persoane o diferenţă între veniturile estimate de noi şi veniturile declarate şi impozitate de 20 de miliarde de euro”, a mai transmis Heiuş. 
El a explicat şi cum a fost realizată această analiză. 
“Am luat din bazele noastre de date ale ANAF-ului şi din bazele de date ale altor instituţii ale statului, primării, în special, şi conturi bancare şi am văzut în fiecare an ce bunuri mobile şi imobile s-au achiziţionat de fiecare persoană în parte, cum au evoluat sumele de bani în conturile bancare, cu cât, cu ce sume şi au creditat propriile societăţi, cu ce sume şi-au majorat capitalurile societăţilor pe care le au sau ce alte cheltuieli au putut să angajeze. Sunt convins că nu am reuşit să găsim toate cheltuiele pe care le-au angajat, că nu avem bazele de date suficient de bine puse la punct. Şi după aceea am luat şi am verificat pentru fiecare CNP în parte ce venituri au declarat. Legea spune în felul următor: dacă există o diferenţă de 10 la sută dintre venitul estimat şi venitul declarat, dar nu mai puţin de 50 000 de lei, deja există o neconcordanţă la declarare. Există deja un risc în acest domeniu”, a precizat Heiuş. 
Preşedintele ANAF a explicat că va avea loc o discuţie cu contribuabilul respectiv pentru ca el să justifice de unde a avut banii respectivi. 
“Mergem, vedem cât a declarat şi ce impozit a plătit, vedem cât a acumulat. Avem o discuţie cu contribuabilul respectiv, justifică, încearcă să spună de unde a avut bani să îşi cumpere 20 de apartamente, când el, de fapt, a avut venituri fiscalizat doar de 10.000 de euro. Dacă nu şi le poate justifica, facem diferenţa, impozităm cu 16 la sută şi calculăm accesoriile aferente pe fiecare an în parte.
Din păcate, nu pot să mi fac mai mult de cinci ani de zile în urmă, respectând perioada de prescripţie generală în cazul creanţelor bugetare. Dar voi direcţiona mai mult de jumătate din capacitatea de control a persoanelor la persoane fizice pentru că nu voi afecta partea de persoane juridice şi Antifraudă care vor merge în continuare împotriva evaziunii fiscale, dar ne vom duce spre aceşti 561 de mii de persoane la care există diferenţe cumulate de 20 de miliarde de euro”, a mai afirmat Heiuş.
El a menţionat are susţinerea coaliţiei şi a premierului Nicolae Ciucă în acest demers. 
“Am susţinerea totală a întregii coaliţii, a domnului prim-ministru Nicolae Ciucă pentru că toţi suntem de acord că acesta este ultimul sau glonţul de argint pe care îl poate folosi Fiscul în România împotriva celor care nu înţeleg că trebuie să îşi plătească impozitele şi taxele, că nu trebuie să mai facă acţiuni care încalcă legea, că nu mai pot să meargă în continuare să fure, să facă evaziune fiscală, să nu achite niciun ban către bugetul de stat, sfidând pe ceilalţi oameni care în marea lor majoritate sunt oneşti, corecţi, îşi desfăşoară business-urile în regulă şi îşi plătesc la timp impozitele şi taxele. Dacă avem un grad de conformare la declarat de 95 la sută şi de plată la 87 la sută înseamnă o minoritate nu plăteşte. Acea minoritate se regăseşte aici în aceste cifre şi nr sfidează pe noi pe toţi şi îi vedem prin intermediul dumneavoastră aproape în fiecare săptămână cu opulenţa pe care o afişează pentru că de multe ori am spus că hoţul dacă nu se laudă cu ce a furat, nu e hoţ. Toţi se laudă cu ce au”, a mai adăugat Heiuş. 
El a menţionat că dacă vor fi găsite diferenţe în urma controlului nimeni nu va crede dacă cineva va spune că are banii de la bunica sau pentru că a vândut blugi din Turcia în anii ’90.  
“Nu cred că dacă în urma acestor controale vom găsi diferenţe, cineva va mai veni să spună că în anii ‘90 au cărat cu Dacia blugi din Turcia şi de atunci are un milion de dolari puşi deoparte, cineva mai poate să creadă. Nu cred că cineva în ţara asta mai poate să creadă când o să spună, am banii de la bunica pentru că am săpat în grădină şi când am tras cu plugul, am dat de o găleată cu aur. Nu cred că cineva în ţara asta mai poate să creadă aşa ceva. Şi nu cred că cineva în ţara asta nu poate să fie alături de mine când spun clar că trebuie să oprim acest flagel al acestor oameni care fură, fac evaziune, nu îşi plătesc taxele, dar ne sfidează pe toţi prin opulenţa şi prin îmbogăţirea nejustificată pe care o fac. Şi ajung să fie nişte exemple pentru tânăra generaţie. Nu este nimic nou din ce spun eu că o să facem, toate ţările dezvoltate aplică această metodă. Cred că orice student la Ştiinţe Economice ştie că Al Capone a fost arestat pentru evaziune fiscală şi nu a putut dovedi două mii de dolari. Nu facem nimic nou, dar facem hotărâţi şi mergem pe această linie pentru că nu se mai poate altfel”, a mai afirmat Heiuş. 
El a prezentat şi situaţia pe zone unde se găsesc aceste sume. 
“În lei discutăm de 104 miliarde de lei împărţit la cinci, 20 de miliarde de euro. Regiunea Braşov - 11,3 miliarde de lei, regiunea Bucureşti - 29,2 miliarde de lei, Clujul - 14,3 miliarde de lei, regiunea Craiova - 6,3 miliarde de lei, Galaţi - 12,4 miliarde de lei, Iaşi - 12,5 miliarde de lei,  Ploieşti - 9,4 miliarde de lei, Timişoara - 8,4 miliarde de lei”, a mai transmis preşedintele ANAF.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.