Retailerii francezi vor trebui să informeze cumpărătorii atunci când dimensiunea produselor a fost micşorată fără o reducere corespunzătoare a preţurilor, în efortul de a combate aşa-numita ”shrinkflaţie”, potrivit Ministerului de Finanţe, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şhrinkflaţia a devenit o problemă atât pentru consumatori, cât şi pentru guverne, deoarece gospodăriile s-au luptat să facă faţă scăderii puterii de cumpărare în faţa inflaţiei ridicate din ultimii ani.

Din iulie, comercianţii francezi vor trebui să afişeze timp de două luni când cantitatea produselor alimentare şi altor bunuri de consum obişnuite, cum ar fi detergentul, a fost redusă într-un mod care duce la creşterea preţului unitar, a spus ministerul.

"Shrinkflaţia este o fraudă, îi punem capăt. Vreau să reconstruiesc încrederea consumatorilor, iar încrederea merge mână în mână cu transparenţa", a declarat ministrul de Finanţe Bruno Le Maire, într-un comunicat de vineri.

Preţurile alimentelor au devenit o problemă politică majoră în Franţa anul trecut, după ce inflaţia alimentară a atins un record de 16% în urma negocierilor anuale privind preţurile dintre furnizori şi comercianţi cu amănuntul.

Ca reacţie, guvernul a adoptat o lege prin care să devanseze negocierile pentru acest an şi să facă presiuni asupra companiilor pentru a limita creşterea preţurilor.

Lanţul de supermarketuri Carrefour a aplicat voluntar avertismente de preţ pentru unele produse, în septembrie anul trecut, pentru a pune presiune pe marii producători de bunuri de larg consum precum Nestle, PepsiCo şi Unilever înaintea negocierilor anuale privind preţurile.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.