Producătorul de gaze naturale deţinut de stat Romgaz anunţă că Fitch Ratings a acordat companiei ratingul BBB- cu perspectivă stabilă (Investment Grade). Acesta este primul rating atribuit societăţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz informează acţionarii şi investitorii că Agenţia de rating Fitch Ratings Limited a acordat societăţii rating-ul BBB- cu perspectivă stabilă (Investment Grade). Acesta este primul rating atribuit societăţii”, arată compania într-un comunicat.

Potrivit raportului emis de Fitch, rating-ul “reflectă poziţia dominantă a Romgaz în piaţa gazelor naturale din România, potenţialul de creştere a producţiei ca urmare a dezvoltării perimetrelor Neptun Deep şi Caragele şi politica financiară conservatoare”.

Evenimente

13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast, Evergent Investment
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Imobiliare.ro, Nordis, Meta Estate, Genesis Property

 “Obţinerea ratingului BBB-, Investment Grade, pentru ROMGAZ este o dovadă a poziţiei financiare puternice, a profilului de business sănătos şi a dezvoltării durabile a Societăţii, acesta fiind practic un vot de încredere în strategia noastră. Rating-ul de credit acordat ne va permite să accesăm piaţa de capital în termeni cat mai avantajoşi pe măsură ce implementăm strategia de dezvoltare”, declară directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu.

Profitul net consolidat înregistrat de Grupul Romgaz în primul trimestru al anului 2024 a fost de 1,245 miliarde lei, mai mare cu 28,38%, respectiv cu 275,3 milioane lei, comparativ cu perioada similară a anului anterior.

Cifra de afaceri din trimestrul 1 2024, de 2,273 miliarde lei, este în scădere cu 21,86%, respectiv cu 636,03 milioane lei, comparativ cu cea realizată în T1 2023, ca urmare a diminuării volumelor de gaze livrate de 6,68%, scăderii producţiei de energie electrică cu 18,33% şi a reducerii veniturilor din servicii de înmagazinare cu 9,1%. Veniturile din vânzarea gazelor naturale reprezintă aproximativ 85% din cifra de afaceri totală a T1 2024, cele din vânzarea energiei electrice - 4,8%, iar veniturile din servicii de înmagazinare aproximativ 6%.

Consumul de gaze naturale estimat la nivel naţional pentru T1 2024 a fost de circa 35,42 TWh, fiind cu aproximativ 5,5% mai mare decât cel înregistrat în T1 2023. Producţia de gaze naturale înregistrată în primul trimestru al anului 2024 a fost de 1,29 miliarde metri cubi. Comparativ cu producţia de gaze naturale din primul trimestru al anului 2023, producţia înregistrată în T1 2024 a fost cu 4,39% mai mare. Cantitatea de energie electrică produsă a fost de 263,832 GWh în T1 2024, cu 18,33% mai mică faţă de perioada similară a anului trecut (323,04 GWh).

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.