Actuali şi foşti directori de pe Wall Street, analişti, lobbyişti, avocaţi şi consultanţi politici cu clienţi din sectorul bancar au vorbit pentru CNBC despre modul în care sectorul financiar se pregăteşte pentru o posibilă victorie a democratului Joe Biden în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, în condiţiile în care Donald Trump scade în sondajele de opinie efectuate la nivel naţional şi la nivelul statelor.
Unii dintre ei au vorbit neoficial, iar alţii în condiţii de anonimat, pentru că nu au fost autorizaţi să vorbească public pe această temă.
Schimbările de ton şi de aşteptări şi, în unele cezuri, pregătirile pentru o preşedinţie Biden, reprezintă o schimbare de atitudine pentru mulţi directori care în privat au apreciat reducerea impozitelor pe profit şi pe venit aplicată de Trump, alături de eliminarea unor reglementări.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Michael Novogratz, investitor şi filantrop, a spus că a observat o schimbare la mulţi dintre prietenii săi care erau convinşi că Trump va câştiga pentru că, la momentul respectiv economia zbârnâia, iar piaţa bursieră creştea puternic. De la începutul pandemiei de coronavirus, milioane de americani au fost nevoiţi să intre în şomaj, iar piaţa, deşi a recuperat pierderile masive, continuă să fie volatilă.
”În urmă cu cinci luni am luat cina cu 10 dintre cei mai buni investitori. Am fost singurul care a crezut că Biden va câştiga. Opt au fost pentru Trump, unul indecis şi un singur susţinător al lui Biden. Cred că dacă ai întreba grupul astăzi, ar fi o proporţie de 50 la 50 sau de 60 la 40 pentru Biden”, a spus investitorul.
Pregătirea pentru o preşedinţie Biden variază de la avertizarea în privat a clienţilor şi a prietenilor că impozitele lor vor creşte în curând, până la directori care vorbesc cu oameni apropiaţi de Biden în speranţa că vor avea acces la Casa Albă.
Alţii donează mai mult campaniei lui Biden.
O persoană care atrage fonduri de pe Wall Street, care are legături cu fostul preşedinte Barack Obama şi cu fosta candidată democrată Hillary Clinton, a observat recent o creştere a returnării apelurilor din partea directorilor din sectorul financiar dispuşi acum să doneze pentru Biden. Această persoană a spus donatorilor că, dacă donează, ar putea avea şanse mai bune ca iniţiativele lor filantropice să fie susţinute de o administraţie Biden.
Temeri economice
Un lobbyist a declarat pentru CNBC că estimează că peste 50% din clienţii săi de pe Wall Street sunt convinşi că Biden îl va învinge pe Trump.
Un republican, între ai cărui clienţi se află firme de investiţii financiare şi companii mari de tehnologie, a declarat că, în şedinţele private, directorii firmelor financiare încep să creadă că Biden îl va depăşi pe Trump. Republicanul a mai spus că speră că Biden nu va majora impozitele pe profit până când economia nu se va stabiliza ca urmare a Covid-19.
Jonathan Hartley, fost asociat la Goldman Sachs şi consultant la Banca Mondială, a afirmat că impozitele mai mari sunt o preocupare predominantă pe Wall Street.
"Impozitele sunt cu siguranţă principala preocupare, având în vedere progresele obţinute de Biden în sondaje", a spus Hartley.
Signum Global, o firmă de consultanţă financiară condusă de fostul preşedinte al firmei Evercore, Charles Myers, le-a spus clienţilor că nu numai că Biden va câştiga, dar şi că Senatul va fi câştigat de democraţi. De asemenea, grupul a arătat clar că se aşteaptă la o creştere a impozitelor în majoritatea industriilor.
Un avocat specializat în restructurarea corporativă, care reprezintă o varietate de firme de pe Wall Street, a spus că, în conversaţiile recente avute cu directorii de fonduri de investiţii, aceştia şi-au exprimat convingerea că Biden va câştiga, dar că republicanii vor păstra majoritatea în Senat.
Potrivit unui avocat, speranţa este că republicanii îl vor împiedica pe Biden să adopte politici economice de stânga.
Biden îl devansează pe Trump cu aproximativ 10 puncte procentuale într-o medie a sondajelor naţionale. Fostul vicepreşedinte al SUA a preluat conducerea în state precum Wisconsin, Pennsylvania, Florida şi Michigan, toate câştigate de Trump în 2016.
Cu toate acestea, în pofida unei crize istorice provocate de coronavirus, Trump este în continuare înaintea lui Biden în problemele economice.
Un sondaj publicat recent de Wall Street Journal / NBC News a arătat că 54% dintre alegătorii independenţi au declarat că au încredere ca Trump să se ocupe de economie, dar o proporţie de 45% până la 35% dintre independenţii chestionaţi au spus că oricum intenţionează să voteze pentru Biden. Un sondaj publicat în iunie de CNBC arată că Trump este încă favorizat faţă de Biden în ceea ce priveşte gestionarea economiei.
Biden a spus că va mări impozitul pe profit la 28%, de la 21% unde se află acum, după ce legea fiscală introdusă de Trump a redus taxa de la nivelul 30%. Gospodăriile cu venituri de peste 400.000 de dolari vor înregistra, de asemenea, creşteri ale impozitelor.
Centrul de politici fiscale nonpartizane a estimat că planul fiscal al lui Biden va atrage venituri de 4.000 de miliarde de dolari în următorul deceniu.
Unii analişti au remarcat că reculul recent al pieţelor sar putea să fie determinat de ascensiunea lui Biden în sondaje, înaintea lui Trump, care îi face pe investitorii se se întrebe care va fi viitorul sub o preşedinţie Biden.
”Joe Biden ar fi un dezastru pentru economie şi toată lumea o ştie”, a spus Tim Murtaugh, purtătorul de cuvânt al campaniei Trump. ”Impozitele mai mari şi reglementările masive ar omorî orice şansă de recuperare economică după coronavirus”, a avertizat acesta.
Campania Biden nu a răspuns unei solicitări de comentarii.
Îngrijorări legate de coronavirus
Unii investitori de pe Wall Street îşi schimbă încet pariurile către Biden, în pofida succeselor financiare pe care le-a avut administraţia Trump, din cauza modului de gestionare a crizei coronavirusului de către preşedinte.
Directorii companiilor financiare sunt înfuriaţi de problemele întâmpinate de SUA în combaterea coronavirusului, în timp ce aliaţii politici şi de afaceri din Europa par să fi avut mai mult succes în combarea epidemiei.
În SUA apar zilnic peste 30.000 de cazuri noi, în timp ce în Uniunea Europeană sunt înregistrate aproape 3.000 de cazuri pe zi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.